Cand se apropie sfarsitul concediului - mai sunt vreo doua-trei zile - incepi sa te lamentezi. "Mai bine nu-l luam" e prima constatare pe care-o faci despre concediul aproape incheiat.
"Pana m-am hotarat unde sa plec, pana mi-am facut bagajele, pana m-am obisnuit cu ideea, cu locul, cu oamenii, pana am uitat de serviciu, de colegi… concediul s-a terminat!"
Si cand sa pleci spre casa iti dai seama si incepi sa repeti in mod obsesiv ca abia acum, la sfarsitul concediului, incepusesi sa te simti si tu bine. "Cand imi era mai bine a trebuit sa plec!" In momentul ala, ca un facut, iti aduci aminte de concediile de altadata. Cand, "intr-o saptamana, vedeai toata tara! Mergeam si la munte, si la mare, ba chiar la manastirile din nordul Moldovei".
Plin de amintiri si de nervi, te intrebi in gura mare uitandu-te, undeva in zare: "Unde sunt concediile de altadata!"
Nici n-ai terminat bine de zis propozitia asta nostalgica si "iti aduci aminte" ca in primele zile ale concediului asta a fost atat de cald incat nu te-ai miscat de la umbra si deci n-ai putut face nimic, ca apoi au inceput ploile, grindinele si furtunile si a fost cat p-aci sa pleci acasa, ca dupa aia a inceput sa bata vantul - "a luat corturile dupa plaja, domnule!", nu stiu care dintre ai tai a calcat intr-o scoica si s-a taiat - bine ca nu ne-a muscat paianjenul "vaduva neagra".
Daca mai pui la socoteala ca-n a doua zi de concediu ti s-a stricat masina, ca aia mici au facut insolatie, ca mancarea a fost execrabila si scumpa - "unde sunt rosiile si cu branza cu miros de benzina de altadata carate sute de kilometri in portbagaj? - s.a.m.d., ajungi la concluzia ca: "mai bine stateam acasa!" Si apoi, cine te-o fi pus sa-ti iei concediu? Lasa ca la anul…!
