Scenele cu care Angela Gheorghiu, Marius Manole și Ilona Brezoianu erau obișnuiți până acum trei luni, s-au schimbat cu un fotoliu și un pahar de vin, într-un sezon de primăvară-vară în izolare. Viața de dinainte nu mai e la fel pentru niciun artist, fie el din București sau Londra, fie el actor sau cântăreț. Dar, având tehnologia la un click distanță, ne putem întâlni online.
Asta au făcut și Marius Manole și Ilona Brezoianu, au înlocuit sala de teatru cu camera lor și și-au dat întâlnire seară de seară, fiecare de la el de acasă, cu publicul lor. Și fac asta de două luni – Welcom as in aor hom!
Duminică seară au avut un invitat foarte special, una dintre cele mai faimoase soprane ale lumii, Angela Gheorghiu. Îmbăcată într-o rochie elegantă, cu evantai, așezată comod pe canapeau ei, a avut pregătită și o cupă de șampanie, că așa cereau regulile emisiunii.
Angela Gheorghiu mărturisește că stă de vorbă pentru prima oară cu artiști, cu colegii ei, după mii de discuții cu oamenii de presă.
Angela Gheorghiu și Marius Manole sunt prieteni de câțiva ani, cu Ilona urmează, încă nu s-au văzut în viața reală. Așa încep prieteniile în epoca asta, virtual.
Marea soprană își alege cu grijă interviurile, nu apare cu orice ocazie prin presă, o vedem aproape numai pe scenă, impecabilă, serioasă, cu vocea ei unică cucerind lumea. Discuția de peste două ore cu actorii români, ne-a dezvăluit o altfel de Angela Gheorghiu – mai prietenoasă, care râde mult, care vorbește cu simplitate despre regi și regine veniți s-o vadă în Tosca, Traviata, Boema.
Angela Gheorghiu – A Life for Art
Biografia Angelei Gheorghiu, disponibilă doar în limba engleză, va apărea, în acest an și în limba română.
”Am plecat de la mama și de la tata la 14 ani, din Adjud, de nicăieri, dintr-o țară mică, fără influență mondială, și am reușit. Asta e o mândrie pe care nu v-o pot explica, mi-am urmat destinul, am muncit pentru el. Toți s-au comportat cu mine altfel mereu, m-au încurajat: părinți, profesori, apoi publicul.”
Povestește despre întâlnirea, după un spectacol, cu Theodor Paleologu, pe vremea când era ambasador în Danemarca, la 30 și puțin de ani, cu care a rămas prietenă.
În toată cariera ei, doar trei ambasadori români au aplaudat-o și au venit să o felicite după spectacol în țările unde își exercitau funcțiile diplomatice, ceilalți doi fiind Emil Hurezeanu la Berlin și Manuela Breazu în Argentina.
BBC și-a întrerupt programul, singura dată în istorie, ca să transmită live Traviata cu Angela Gheorghiu
În decembrie 1994, BBC și-a anulat întregul program, pentru transmisia în direct de la Royal Opera House, a spectacolului La Traviata, creat special pentru Angela Gheorghiu, atunci în vârstă de 29 de ani.
Dirijorul Georg Solti a fost atât de impresionat când a auzit-o interpretând, a început să plângă și a plecat direct la BBC și la casa lui de discuri să le spună să vină la Royal Opera House. Astfel s-au hotărât să facă live un DVD și să transmit prima oară live un spectacol de operă.
Toate spectacolele Angelei Gheorghiu sunt înregistrate, era o condiție a ei înainte de a cânta.
Marius Manole: ”Ce noroc că cineva s-a ocupat să rămână înregistrările tale de acum 30 de ani”.
Angela Gheorghiu: ”Un artist interpret nu are cum să lase un testimonial altfel decât dacă rămâne înregistrarea. Eu nu cântam nimic, dacă nu era filmat. A fost o fixație a mea”.
Artista a mărturisit că a avut crize de spasmofilie pe vremea studenției, când și-a descleștat gura cu mâinile, dar emoția artistică era de-o mie de ori mai puternică decât cea fizică. Când auzea primele sunetele intră într-o transă. ”Când studiez mii de pagini, și textul și muzica, și când sunt pe scenă, eu sunt acolo, prezentă. Și emoțional și vocal eu nu ma prefac, eu mă consum, sunt o flacără.” Acum are aceleași emoții față de cele de acum 30 de ani, dar știe să se lupte cu ele.
”A fi artist nu e o joacă, eu îmi dau sufletul pe scenă. Voi, artiștii, îi faceți pe oameni, în ore de muncă, talent și har, să meargă într-o altă dimensiune, în care aproape levităm. Un artist e făcut dintr-o plămadă specială, nu e dat tuturor să facă asta, acolo se întâmplă o minune, cu toată echipa din spate, ca noi să îi facem pe oameni să uite de cotidianul lor.”
A.Gheorghiu: ”Eu am înțeles totul despre canto clasic de la 18 ani, de atunci am învățat singură și muzică și limbi străine”
Angela Gheorghiu a intrat prima la Conservator și a fost „luată” obligatoriu de șefa de catedră, care era ”foarte comunistă și foarte securistă” și a cântat foarte multă muzică
românească, inclusiv multe cântece patriotice. Primul ei CD se chema: O țară ca un trandafir.
”Eu voiam să merg la o profesoară care să mă lase în pace, pentru că eu am înțeles totul despre canto clasic de la 18 ani. Nu am făcut nicio vocaliză cu ea, nu am învățat nimic cu ea, m-am fofilat 6 ani.”
Iosiv Sava a fost îngerul ei păzitor din primul an de Conservator. I-a zis de la început că ea o să cânte imediat după ce termină cursurile la Metropolitan Opera din New York.
De la 18 ani, Angela Gheorghiu a învățat singură și muzică și limbi străine, a cântat în 20 de limbi străine. A vrut să înțeleagă limbile în care vrea să facă roluri.
Și-a păstrat numele primului șot, pentru că își începuse deja cariera cu numele de Angela Gheorghiu
A fost căsătorită cu Andrei Gheorghiu, fiul violonistului Ștefan Gheorghiu. S-au despărțit după 5 ani de când începuse să cânte peste hotare, și a vrut să își păstreze numele cu care își începuse cariera.
”Eu m-am născut cu un fler, apoi am învățat. Ștefan și Valentin Gheorghiu erau cei mai mari muzicieni din vremea aceea, care mai rămăseseră în țară. Eu atunci am cunoscut elita bucureșteană și m-am împrietenit cu David Ohanesian, Nicolae Herlea, Eugenia Moldoveanu, oameni care umblaseră prin toată lumea. Dar, în casa familiei Gheorghiu veneau și cei mai mari artiști din lume, legende internaționale, ca de exemplu Yehudi Menuhin, de la care am avut ocazia să aflu multe povești, dar și cum se construiește o carieră, cum trebuie să te prezinți, ce trebuie să primeze ca tu să fii în cărți.”
În operă, la un anumit nivel, programul pentru un artist e făcut cu 3-4 ani înainte
Angela Gheorghiu vorbește despre ce înseamnă profesionalism și respect pentru artiști la nivelul cel mai înalt, când are agenda stabilită cu 3-4 ani înainte. ”Eu știu la ce oră, unde mă duc și ce am de făcut, peste 3-4 ani”. Iar Marius Manole mărturisește că el nu are agenda bătută în cuie nici măcar pentru o lună, mereu așteaptă programul de la Teatru Național pentru trei săptămâni.
Ilona Brezoianu: ”Îmi imaginez că, în alte țări, o întreagă echipă, care stă în spatele unei producții, te respectă. Nu există greșeli la un asemenea nivel, nu există să ai nevoie în scenă de ceva și să nu-l ai, nu există să nu îți vină rochia. La noi, din păcate, se întâmplă asta.”
Marius Manole: ”Eu am intrat la premieră cu costumul prins cu ace.”
Franco Zeffirelli, Sting, președinți de stat, regi și regine, într-o carieră de 30 de ani
Cu Franco Zeffirelli s-a cunoscut în 1995 și au lucrat la foarte multe noi producții împreună. După un film făcut în București, a plecat cu doi câini, un bucătar și un grădinar pentru casa lui din Roma.
”Franco a avut o școală extraordinară în persoana lui Luchino Visconti. Au fost oameni care au iubit sincer și opera și drama și filmul, în aceeași măsură. E puțin atipic pentru un regizor obișnuit să regizeze mari piese de teatru, apoi să facă același lucru cu un cântăreț de operă. Sunt două planuri în același timp, și muzică și teatru.”
Angela Gheorghiu a mărturisit că și-ar fi dorit să fie actriță, să poată interpreta un rol diferit de la o zi la alta, să se poată juca, în operă sunt reguli mai stricte, are o partitură și un dirijor, nu poate improviza nici muzica nici textul.
Când n-o să mai poată să cânte bine, și-ar dori să găsească un rol de compoziție, să aibă timp timp să restudieze teatrul, pe care l-a studiat 6 ani la Conservator. ”Actoria e o altă profesie, pe care o ador.”
Și pentru că doi actori nu erau de ajuns, a mai venit unul. Angela Gheorghiu a fost surprinsă de încă o fereastră pe ecran, unde a apărut Medeea Marinescu, o prietenă dragă ei.
Medeea Marinescu și-a amintit de anii 1990, când auzise de Angela Gheorghiu, dar n-o ascultase niciodată. A ajuns la New York în 1995 și a văzut un afiș mare la Metropolitan Opera, unde Angela Gheorghiu interpreta rolul principal din Traviata, în regia lui Franco Zeffirelli. Nu a avut bani să vadă atunci spectacolul, chiar dacă și-ar fi dorit mult.
Angela Gheorghiu a povestit și o întâmplare cu Prințul Charles, căruia i-a dat o lecție înaintea unui spectacol, când a așteptat mai bine de-o oră să fie chemată în scenă, timp în care fierbea de emoții, iar când au chemat-o nu a vrut să vină imediat. Dar, lumea regilor e diferită de-a celor fără sânge albastru și Prințul și-a cerut scuze și a organizat a doua zi un eveniment, unde ea a fost invitată de onoare.
A cântat la concertul organizat în memoria lui Luciano Pavavarotti, în Petra, unde a interpretat și un duet memorabil alături de Sting.
Angela Gheorghiu emoționează mii de oameni cu vocea ei, a făcut-o și pentru familia prezidențială americană Michelle și Barack Obama, când a fost invitată să cânte în onoarea mezzo-sopranei Grace Bumbry la Kennedy Center Honors, în Washington.
Două luni de pauză au însemnat zece concerte amânate
În martie și aprilie, Angela Gheorghiu avea zece concerte: 5 în China și 5 în America, care nu s-au mai ținut. Toate teatrele, și cele de operă, sunt închise peste tot, și nu se știe cănd se reia viața de dinainte, în fiecare țară. Poate totuși în acest an, că e greu uneori să supraviețuim fără emoția unui act artistic petrecut sub ochii noștri, live.
O discuție cu patru artiști români, simplă, cu emoțiile toate pe masă, care, poate, fără acest stop obligatoriu impus de pandemie, nu ar fi avut niciodată loc în această formă.
Așadar, Welcom as in aor home cu Angela Gheorghiu!