Mă uit la reprezentanţii noii orânduiri recent instalateşi stau şi mă întreb câţi dintre ei înţeleg că sunt nişte angajaţi ai statului şi că toate acţiunile lor trebuie să fie în slujba cetăţeanului şi a ţării. Dacă toţi aceşti oameni, fie că sunt parlamentari, miniştri, consilieri prezidenţiali, cred sau îşi imaginează că sunt trimişii nu ştiu cui pe pământ sau că reprezintă interesele lui X şi ale lui Y, starea de fapt din România nu se va schimba niciodată. Ba mai mult, România va deveni o aglomeraţie de feude. Feude rezultate în funcţie de interesele unor grupări politice sau, şi mai rău,în funcţie de afacerile unor găşti politice, şi nu numai. Visez la ziua în care miniştrii, parlamentarii, preşedinţii se trezesc cu gândul că-i aşteaptă ţara, că fără ei, fără efortul lor, naţiunea română are de suferit. Poate par caraghios când scriu aceste lucruri, poate unii dintre cei care citesc rândurile de faţă mă trimit la culcare, însă eu cred cu tărie că de aici trebuie să înceapă reconstrucţia autorităţii şi demităţii statului. Demnitarii români trebuie să înţeleagă de la bun început şi, mai ales, trebuie să conştientizeze că nu sunt altceva decât nişte reprezentanţi ai statului cât timp ocupă funcţia repsctivă şi că sunt datori, înainte de orice, faţă de ţară şi cetăţenii ei. Hai că devin patetic şi este posibil să-i pufnească râsul pe cei aflaţi prin Palatul Victoria, ca să dau numai un exemplu. Priviţi în ce hal “arată” România: am ajuns să ne simţim jenaţi atunci când vorbim de felul în care ar trebui să fie slujită ţara, într-atât au fost de batjocorite instituţiile statului de către reprezentanţii săi. Referindu-ne la perioada trecută şi trăită din 1989 încoace, îţi este ruşine să rosteşti expreisa: om de stat! Câţi oameni de stat a avut România în aceşti unsprezece ani? O întrebare al cărui răspuns îl lăsăm pe seama istoriei pentru a nu ne face de râs o dată ce am putea crede că ştim să răspundem. România îşi aşteaptă oamenii de stat. Mai are răbdarea asta. Nu ştim dacă mai are şi puterea. Dacă ei nu vor veni, identitatea noastră naţională sau mai degrabă reprezentarea noastră naţională va avea de suferit. Cumplit. Supravieţuirea îi poate veni tocmai de la conştiinţa fiecărui slujbaş al ststului, al ţării, oricât de mic ar fi, slujbaş care şi-a înţeles menirea.
