Sufletul nostru încă mai plutea în aburii toameni când a venit aşa, dintr-o dată, muşcând gutuile rămase pe ram, iarna. Nici n-a apucat toamna să-şi termine de visat visele că ea s-a isntalat, obraznică, fără măcar să spună “bună ziua”. Închipuiţi-vă ce se poate întâmpla atunci când peste o suferinţă sau peste o iubire vine, pe nepus anotimp, o altă iubire sau o altă suferinţă. Nici numai ştii ce trăieşti! Trăim într-o lume în care graniţele anotimpurilor se hărţuiesc reciproc, se bat în calendar, se bat pe pământ, se bat pe sufletele oamenilor. Dumnezeule, ce şoc! Stăteai în braţele toamnei, ca în braţele frumoase ale unei femei, într-o sămânţă de gutuie şi, dintr-o dată, te trezeşti în braţele iernii ca în braţele vânjoase şi reci ale unei femei ce te aruncă în sămânţa unui fulg de nea. Nu ştiu cum o să ne revenim din această dureroasă lovitură pe care am pimit-o când ne era remanierea, pardon, toamna mai dragă. Nici o iarnă întreagă lângă o sobă cu horn, cu vin negru şi şorici, cu jumări şi murături nu ne mai salvează. Măcar de-ar ajunge zăpada cât gardul. Că de poşirca asta suntem sătui.Camasta trăim noi de la Revoluţie încoace.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
