Aflat săptămâna trecută la Focşani pentru a sărbători Ziua Unirii, Ion Iliescu, prşedintele României, a făcut câteva declaraţii care au declanşat un adevărat scandal, cel puţin mediatic. Declaraţiile cu pricina au fost făcute la o întâlnire cu oamenii de afaceri vrânceni şi s-au referit la relaţiile României cu organismele financiare internaţionale, la privatizarea băncilor şi la proprietatea privată. Nu vreau să mă refer la conţinutul acestor declaraţii, ci la modul şi locul în care au fost ele făcute. Politicienii din România au obiceiul, când se află în faţa unor adunări de oameni, să-i ia gura pe dinainte şi să vorbească, să ţină discursuri, uitând de funcţia pe care o ocupă. Agitaţia din jur, întrebările care li se adresează îi fac să uite că sunt şeful statului, primul-ministru sau nu ştiu ce demnitar. Parafrazând o vorbă care spune că şefu-i şef şi-n pilea goală, cred că preşedintele României, de exemplu, este preşedintele României şi când se află la Cotroceni, dar şi când vizitează Piaţa Obor. Toate manifestările lui, toate declaraţiile nu pot fi făcute decât în calitate de preşedinte, chiar dacă se află în redingotă, pulover sau pijama. Preşedintele României nu poate să declare ceva în nume personal făcând abstracţie de funcţia pe care o ocupă, chiar dacă se află la o coadă unde se plăteşte impozitul pe casă. Haina de demnitar se îmbracă la instalarea în funcţie şi se mai dă jos la terminarea mandatului sau eliberarea din funcţie. Declaraţiile personale ale celor care ocupă funcţii înalte în stat nu există. Poate doar cele făcute acasă, în baie, în faţa oglinzii. Şi nici acelea, dacă se află vreun ziarist prin preajmă. Declaraţiile nu sunt făcute niciodată de Popescu, ci de preşedintele Popescu. Când o să înţeleagă politicienii noştri acest lucru, n-o să mai avem parte de un scandal precum cel declanşat de declaraţiile lui Ion Iliescu la Focşani.