Gura!

10 Ian 1998
Gura!
Ah, dacă s-ar fi intrat pe bază de “gură” în NATO! Doamne, nu ne-o lua nimeni înainte. Cum dăm noi aşa din gură ai zice că suntem cel mai frumos,  cel mai deştept şi el mai viteaz popor. Suntem formaţi dintr-o mare de vorbe şi un puţ de fapte. Ultima noastră soluţie, fie că ne aflăm în faţa unei mari cuceriri, fie că suntem în faţa morţii – e şi asta o cucerire, nu? – este datul din gură. România a avut parte de-a lungul vremii de mari oratori, puţini ce-i drept, însă aproape că nici ăştia nu s-au putut auzi datorită numărului, în milioane, impresionant de  flecari. Fiecare dintre noi dă zilnic cel puţin o declaraţie - în faţa nevestei, în faţa soacrei, în faţa oglinzii, aşa că ce pretenţii să mai avem de la politicieni, unde gura care bate capu’, de fund ce să mai vorbim, e insturmentul principal. La noi, probabil singuraţarădin lume reforma privatizarea, restructurarea se face, incredibil, cu gura. Marile înfăptuiri ale politicienilor noştri s-au făcut cu  gura şi se fac în continuare. Războiul declanşat între membrii coaliţiei guvernamentale e în primul rând unul al declaraţiilor. Raţiunea s-a ascuns undeva în spatele omuleţilor roşii din cerurile gurilor lor deschise. Gura!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră