România pare că nu este băftoasă la valuri. Numai la cele ce mai sparg încă ţărmul Mării Negre ne mai putem permite să ne gândim. Spun să ne gândim, pentru că de atins este mai greu!Camaşa stau lucrurile şi cu celelalte două valuri dureroase ale noastre, NATO şi UE. Nici nu s-a aşezat deocamdată covorul roşu laMadrid, că ne-au şi năpădit gândurile pentru Luxemburg. Locul de unde România va fi dezamăgită pentru a doua oară în acelaşi an. Locul de unde ne vom linge rănile şi pentru UE. Organismul internaţional ne va lovi în cel mai dureros punct al nostru: economia. Acolo nu mai merge cu mai dotăm armata, mai lăsăm furată fata, mai lăsăm noi, mai cedează ei. Ei, da, oameni buni, vine valul şi pe noi iar ne pică. Ţaranoastră parcă ar fi de ceva vreme într-o sesiune fără sfârşit, picând examen după examn. Nici nu apucăm să deschidem gura şi să abordăm cât de cât subiectul, că vine vreun profesor îmfumurat şi ne dă cu rgila peste mâini, răstindu-se la noi că nu ne-am pregătit temeinic. Asta este, n-avem ce face. Noi de vreo căţiva ani ne tot chinuim să memorăm câte ceva din cartea groasă a istoriei, dar ce să-i faci dacă suntem înceţi la memorie şi pricepem ceva mai greu. Nu înţelegem cum ne ia valul, de ce trebuie să ne ia şi mai ales câte eforturi facem noi să prindem val după val. Dar, în urma tuturor acestor fluxuri şi refluxuri, rămânem cu picioarele goale în nisipul ţării şi ne mirăm. Va veni oare valul ăla mare care să ne înghită şi pe noi? Numai să ne ferim să nu ne intre sare în gură şi apă în urechi…
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
