“Cioc, cioc, cioc!” Cine bate seara la fereastra ta? Poate fi un vecin de bloc, poate fi o rudă şi, la fel de bine, poate fi o echipă de luptători echipaţi cu cagule, cu instrumente sofisticate de atac. Dacă tot nu vine apa caldă, dacă tot nu vine agentul termic, e binevenită în casa omului şi poliţia. De la o anumită vârstă încolo nu te mai vizitează nimeni. Copiii uită de tine, nepoţii sunt la şcoală, aşa că, dacă-ţi bate cineva la uşă, e semn bun. Aşa or fi gândit şi părinţii lui Vlad Soare, vineri seara, când la uşa lor au bătut cei de la poliţie. Că băieţii ajunseseră acolo cu treabă şi cătuşe zornăind, asta e deja altă problemă. Una care ţine de regim, de Gavril Dejeu, de imaginea poliţiei, de Fane Căpăţână, de Fane Spoitoruu şi, în general, de toţi cei care au fost daţi în urmărire prin Interpol. Cetăţenii acestei ţări trebuie să tragă şi învăţămintele necesare după întâmplarea de vineri seara. Se apropie miezul nopţii şi cineva bate la uşă? Te apropii de uşa de la intrare şi asculţi în linişte. Dacă auzi un zgomot de oţel, să fii sigur că nu e Fane Căpăţănă! Dacă auzi un zgomot de metal preţios s-ar putea să fie, ai ghicit, Fane Căpăţână. Dacă auzi un zgomot de săbii ninja, nu te speria, lauşa ta se află în căutare de adăpost Fane Spoitoru! În sfârşit, dacă nu auzi nimic, înseamnă că la uşă se află ministrul de interne care e interesat să afle de la populaţie dacă în iarna asta vor fi mişcări sociale. Dacă nu e nici ministrul de interne, atunci e clar. Nu deschide orice ar fi. Au venit sărbătorile, au venit colindătorii!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
