Incredibil. Campioana mondială şi europeană, Franţa, pleacă acasă după faza grupelor. Spui asta şi rămâi minute bune pe gânduri. Este de necrezut ce s-a întâmplat la acest Campionat Mondială. Într-o grupă cu Danemarca, Uruguay şi Senegal, echipa Franţei părea să n-aibă nici o problemă. Calificarea ei era mai mult o chestiune de zile decât de goluri. A apărut ca din pământ, din iarbă verde, frumoasa echipă a Senegalului pentru ca această Cupa Mondială să devină, încă de la primul meci, interesantă. A mai venit acel 2-2 obţinut de japonezi în faţa belgienilor, după un meci extraordinar, şi atenţia întregii lumi s-a îndreptat, dacă mai era nevoie, către marea competiţie. După victoria americanilor în faţa portughezilor a început să se vorbească despre disapriţia echipelor mici. Nu, echipele mici n-au dispărut, au dispărut echipele foarte mari. Exemplul Franţei ete cel mai bun. Echipa cocoşului galic a fost una foarte mare.
Sigur, astăzi, după ce francezii au plecat acasă, atenţie, fără ca măcar să înscrie un singur gol, au şi apărut voci care spun că echipa Franţei este îmbătrânită. Ei bine, echipa asta îmbătrânită, înainte de începerea Cupei, era mare favorită la câştigarea titlului. Aşa că hai să fim serioşi şi să observăm că schimbările majore au avut loc la nivelul mentalităţilor. Echipele considerate mici până mai ieri au venit la acest Campionat Mondial cu mentalitatea echipelor mari, cu mentalitatea pe care o aveau, de obicei, învingătorii. Echipe considerate de mâna a doua au venit să se bată şi să câştige, nu să aibă şi ele o prezenţă onorailă. Nu mai au nevoie să fie mângâiate pe creştet şi să li se spună că au părăsit competiţia cu fruntea sus. Nu vor să mai audă expresia “au căzut de pe un cal frumos”, vor să se bată pentru victorie, vor să câştige. Mă enervează maşinăria germană care, chiar dacă e gripată, face ce face şi ajunge până-n sferturi, cel puţin, detest aroganţa francezilor, mă deranjează încrederea de sine a italienilor, iar brazilienii n-mi mai spun nimic despre frumuseţea jocului de când aproape toţi jucătorii joacă-n campionatele Europei.
Îmi place să cred că această mare înfrângere a Franţei, această umilinţă, înseamnă începutul destrămării ierarhiilor în fotbalul mondial sau măcar dispariţia unor obişnuinţe în aprecierea echipelor, dispariţia favoritelor. Cred că în acest fapt, deja întâmplat în Coreea de Sud şi Japonia, stă pasul înainte în fotbalul mondial: dispariţia favoritelor şi destrămarea ierarhiilor. Pas înainte făcut tocmai de mentalitatea de învingător de care scriam mai sus, mentalitate bazată pe tehnică, viteză şi, parcă mai puţin, tactică. De asta îmi place Senegalul, chiar dacă lipsa experienţei poate costa, de-asta cred că Mexicul merită să meargă mai departe. Lumea s-a cam săturat de echipele preocupate de tactică şI iar tactică, uitând de multe ori să joace fotbal. Sigur că e bună şi tactica, dar atunci când ea este însoţită de fotbal, de joc şi nu de antijoc. Uitaţi-vă la echipa Danemarcei, care ar putea fi suspectată de un astfel de joc. Nici vorbă! Danemarca a jucat simplu, cu o ţesătură de pase impecabilă, cu un contraatac devastator şi o apărare impenetrabilă. Despre mentalitate ce să mai vorbim! Şi când te gândeşti că Danemarca e cu noi în grupă pentru calificările la Europene...
Nu ştiu dacă o dată cu marea înfrângere a Franţei asistăm la o nouă ordine în fotbalul mondial, dar la o zdruncinare a celei stabilite de atâta vreme asistăm cu siguranţă.
