Agustín Laje, ideologul apropiat al președintelui argentinian Javier Milei și una dintre cele mai influente voci ale noii drepte latino-americane, avertizează că wokeismul amenință coeziunea socială și democrația în întreaga lume occidentală. Prezent la CPAC Ungaria 2025, cel mai important forum al dreptei internaționale din Europa, Laje a susținut că această ideologie radicală dizolvă legăturile naturale ale societății, înlocuiește majoritățile cu minorități militante și transformă cultura într-un câmp de luptă ideologic. Într-un interviu acordat European Conservative, el analizează pericolul wokeismului, slăbiciunile Uniunii Europene și lecțiile pe care Europa le-ar putea învăța din fenomenul Milei.
„Ne condiționează să fim guvernați de minorități, dizolvând legăturile naturale ale societății,” afirmă Agustín Laje, omul de încredere al președintelui Javier Milei. Politolog argentinian, scriitor și una dintre cele mai proeminente voci intelectuale ale noii drepte latino-americane, Laje este considerat ideologul cel mai apropiat de liderul de la Buenos Aires. Autor al unor cărți de impact precum Bătălia culturală și Generația idiotă, el a reușit să îmbine reflecția teoretică cu acțiunea politică. Anul acesta, Laje a fost unul dintre speakerii principali la CPAC Ungaria 2025, desfășurat la Budapesta — cea mai mare reuniune a dreptei internaționale din Europa. În cadrul conferinței, el și-a exprimat opiniile despre wokeism, slăbiciunile structurale ale Uniunii Europene, diferențele dintre dreapta europeană și cea latino-americană, precum și provocările cu care se confruntă partide precum Vox în Spania.
Ați vorbit în cadrul conferinței despre conceptul „anti-woke”, dar de ce credeți că încă nu se înțelege clar ce este wokeismul?
Pentru că este un concept nou, un anglicism pe care l-am importat în spațiul hispanofon și pe care îl confundăm adesea cu progresismul. Lumea crede că progresismul și wokeismul sunt același lucru, dar nu sunt. Progresismul are o istorie care pornește din secolul al XVIII-lea. Wokeismul are abia un deceniu. În timp ce progresismul se bazează pe ideea acumulării de drepturi ca formă de progres uman, wokeismul merge mult mai departe: introduce dialectica opresor–opresat în orice tip de relație socială și în orice identitate personală. Este mult mai distructiv.
Această viziune dualistă rupe organismul național. Injectează un virus în toate instituțiile intermediare: familia, companiile, bisericile, asociațiile civice, sportul, muzica și cinematografia. Ajunge la extreme absurde, precum „fat studies” în SUA, unde există o mișcare activistă a persoanelor obeze care luptă împotriva stereotipurilor legate de slăbiciune. Wokeismul este atât de periculos pentru că ne condiționează să fim guvernați de minorități, nu de majorități, distrugând logica democratică și dizolvând legăturile naturale ale societății.
Astăzi se vorbește și despre o „dreaptă woke”. Cum se încadrează aceasta în viziunea dumneavoastră?
Așa-numita dreaptă woke este, de fapt, dreapta centristă, care, din punctul meu de vedere, nu este cu adevărat de dreapta. Este globalistă și face parte din establishment. În Germania, de exemplu, am văzut cum dreapta centristă preferă să încheie pacte cu stânga centristă, mai degrabă decât cu dreapta reală. Împărtășesc aceeași viziune sistemică.
Dreapta centristă oferă doar o rețetă de liberalism economic: taxe mai mici, mai puține reglementări. Dar pe plan cultural, moral și identitar, merge mână în mână cu stânga. Apără status quo-ul european — același care a adus societățile noastre în pragul colapsului moral.
În calitate de latino-american, cum vedeți Uniunea Europeană?
Mi-a fost mereu greu să înțeleg natura ei. Pot înțelege o uniune economică sau monetară, dar nu o structură politică ce impune legi de sus în jos unor țări cu istorii, culturi și limbi diferite. În America Latină avem mult mai multe lucruri în comun și totuși nu am creat o putere supranațională care să legifereze peste toți. Structura Europei mi se pare un mecanism pur de dominație.
În cazul Spaniei, observ o societate îmbătrânită, cu obiceiuri media arhaice, puternic controlate de stat. Este șocant să vezi femei în vârstă, cu părul vopsit în violet, la mitinguri feministe — o imagine care provoacă jenă de la distanță. De asemenea, remarc o criză sexuală profundă: femei mințite de feminism și bărbați terorizați de consecințele legale ale oricărei interacțiuni cu ele. Este o bombă culturală cu ceas, care, la un moment dat, va exploda politic.
Ce lecții credeți că ar putea învăța Europa din fenomenul Milei?
Ceea ce atrage cel mai mult la Milei este stilul său: combativ, clar, fără ezitări. Știe să traducă limbajul tehnic al economiei în termeni accesibili omului obișnuit. Asta poate fi importat în Spania: stilul și doctrina. Dar contextul e diferit. În Argentina, aveam o criză economică totală care a declanșat ascensiunea sa. În Spania, așa ceva nu se va întâmpla — nu pentru că sunt mai buni administratori, ci pentru că nu au suveranitate monetară. Nu pot tipări bani după bunul plac.
Așadar, Europa este ferită de o schimbare politică radicală?
Cel puțin pe termen scurt și mediu, da. Dacă Spania nu este deja o dictatură în stil chavist, este pentru că Uniunea Europeană nu o permite. Sánchez nu are autonomia pe care o avea kirchnerismul, cu propria sa monedă. În plus, socialismul spaniol se sprijină pe pacte cu separatiști și foști teroriști, nu pe o forță continentală precum Forumul de la São Paulo.
În Europa, pentru ca noua dreaptă să aibă o șansă reală, Partidul Popular (PP) trebuie mai întâi să eșueze spectaculos. Poate suna dur, dar este scenariul cel mai realist. Alternativa va apărea abia când instrumentul actual se va dovedi complet inutil.
Javier Villamor este un jurnalist și analist spaniol. Cu sediul la Bruxelles, se ocupă de afacerile NATO și UE la europeanconservative.com. Javier are peste 17 ani de experiență în politica internațională, apărare și securitate. De asemenea, lucrează ca și consultant, oferind perspective strategice asupra afacerilor globale și dinamicii geopolitice.
