Sunt semne ca lăCraiovase naşte o mare echipă. Nu un partid, nu un sindicat, ci o mare echipă de fotbal. Una formată din mânji pur sânge având ca antrenori foste glorii ale “campioanei unei mari iubiri”. Vânzoleala de antrenori, directori şi preşedinţi de club n-a putut să facă decât rău, mult rău echipei din Bănie. De câte ori aveai impresia că lucrurile se aşază în fotbalul craiovean, se schimbau ba preşedintele, ba antreorul. Ajunsese vorba că aceşti talentaţi tineri ai Universităţii joacă mai bine fără antrenor. Ce poate fi mai frumos la o echipă decât că după fiecare gol jucătorii aleargă spre banca de rezervă, acolo unde pare a se afla sfuletul lor, Silviu Lung. Acolo se strâng cu toţii pentru a împărţi bucuria cu acest om de suflet, cu suflet mare. Ce atmosferă a putut fi sâmbătă laCraiova! Pentru o zi vedetele acestei ţări s-au numit Luţu, Cristescu, Gabi Popescu, Frăsineanu. Pentru o zi, fotbalul şi-a pus din nou pe cap coroana de rege. Pentru o zi, din mii de piepturi nu s-a mai strigat “jos” sau “sus”, ci pur şi simplu “Ştiinţa”. Să fie oare asta starea de normalitae după care tânjim atâta? Nu ştiu! Însă ştiu că fotbalul începe să redevină singura bucurie a oamenilor. Într-o lume meschină, urâtă şi rea, balonul rotund rămâne singurul ce poate umple sufletele de bucurie. Unde s-a mai pomenit în lumea asta ca jucătorii să salute la termianrea meciului spectatorii aflaţi în balcoanele Spitalului de Urgenţă? De acolo de unde urmăriseră jocul de fotbal dintre Dinamo şi Ceahlăul! Un steag a fost fluturat pentru fotbal dintr-un spital de urgenţă! Ce poate fi mai frumos într-o ţară în care steagul României e folosit de către unii, aşezaţi la masa Europei, drept “bărbiţă?”
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
