Şeful statului român a luat, în ziua care tocmai a intrat în viaţa oamenilor, pulsul partidului de guvernământ. Adică, l-a consultat, i-a sumes platforma program până la cot, acolo unde se face cotitura spre centru-stânga, şi i-a pus mâna la încheietura portofoliilor. Şi acolo ce să simţi? Ei bine, să-l lăsăm pe dl. Cornel Brahaş, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al PUNR, să ne spună "nu vrem să intrăm în guvern doar pentru a da posibilitatea nevestelor noastre să-şi zică doamna ministru sau să participe la Balul de Cristal”. Văzând cum stau lucrurile, pentru o refacere a sănătăţii mai rapidă, dl. Ion Iliescu a recomandat Partidului Democraţiei Sociale din România ca dimineaţa, pe nemâncate, să bea nişte ceai de remaniere, iar seara înainte de culcare să-şi plimbe doctrina prin faţa Palatului Regal. Într-o altă tabără, ieri seară, pe la ora când perechile de îndrăgostiţi din înalta societate amestecă în frapieră gheaţa, firele de jazz şi şampania rose, conu’ Dinu Patriciu cu alde Cataramă puneau la cale un act de neagresiune, un fel de jar pe care să se coacă pita liberală. O pită care trebuie să crească mare şi frumoasă ca secretara unui lider liberal. Pentru că tot veni vorba de pâine, a sosit vremea când aburii acesteia se împletesc cu aburii ziarului, prilej cu care îţi spun, cititorule al "Jurnalului Naţional”, bună dimineaţa!