Februarie de foc

A  demisionat Iohannis !! Uzurpatorul funcției de șef al statului degeaba, speriat de frica de a-și pierde privilegiile, s-a cărat de la Cotroceni. La finalul mandatelor de prisos a bâiguit niscaiva vorbe și a spălat putina. Că prea duhnea a impostură și nesimțire ! „România educată”,  la plecarea lui, e, de,  de fapt, România surpată, lovită mortal de ghinionul  wernerist. O țară legată la ochi de apostolii noii corectitudini politice și o națiune a cărei coloană vertebrală abia se mai  țin încovoiată.

Nici nu și-a isprăvit anunțul istoric că lingăii și lacheii mediatici care i-au lins fesele un deceniu întreg s-au și îngrămădit să-l scuipe și să-l ponegrească. Lichelismul face ravagii în continuare pe tărâmurile mioritice, iar noii dezertori, autoproclamați  lideri de opinie, așteaptă cu nerăbdare  bucile succesorului din Deal ca să  le pupe contra cost sau moca... Boala asta n-are leac și mai e și eternă, mama ei de năpastă națională !

                                                  *

Interimar va fi Ilie Bolojan și dimpreună  ne vom petrece  primăvara ce va să vie. Sigur, nu-i o perspectivă optimistă, uitătura piezișă și abrazivă a orădeanului aducând a șmirghel. Ca și vorba... În fine, zarurile fost-au aruncate! Cumva la întâlnirea de taină cu Maia Sandu, la sfârșitul anului abia răposat ? Să-i fi completat moldoveanca foaia de parcurs, la ordinul  „Unchiului Sam”?  Soros  e cu noi, trăiască parteneriatul strategic!

                                                  *

 După cum se mișcă lucrurile în presa controlată de stăpânii  clipei  politice de la noi, se apropie punerea sub acuzare  a indezirabilului Călin Georgescu. Jocul acesta „de-a prinselea” trebuie să se sfârșească până în   martie, anticipez, pentru a i se bara  înscrierea  în cursa prezidențială, iar mulțimea să se convingă ușor-ușor  că sufragiatul ei nu era decât un  „penal” de duzină. Or, în buza începerii campaniei, situația ar putea degenera, prin ieșirea masivă în stradă a ultrașilor celui suspectat de fel de fel de matrapazlâcuri  născocite în pripă. Însă, știm cu toții, scopul scuză mijloacele, iar precedentele judiciare de dinapoi îmi confirmă presimțirea. Că, altfel, ce rost a avut anularea alegerilor din decembrie 2024?

Intuind iminenta mutare judiciară, singura în  măsură să-l  oprească  pe  revoluționarul fără armă din drumul spre Cotroceni, Victor Ponta i-a preluat din fugă  o parte dintre sloganurile propagandistice și se căznește să intre pe sub  pielea așa-zișilor  suveraniști gata să-și  dea votul cavalerului ce le promite demnitate și niscaiva bunăstare! Să fie, cumva, un plan urzit dimpreună cu pesediștii, care nu se omoară, nicidecum, de dragul crinului antonescian? „Micul Titulescu”, un părelnic independent, sprijinit pe din dos de foștii săi tovarăși de partid?  Îl suspectez, oare, de prea multă inteligență pe Marcel? Habar n-am,  vom trăi și  vom vedea...

Asta simțeam săptămâna  trecută, înainte  de abandonul scrâșnit  și inundat  de furia interioară  al momâii cotroceniste. De luni încoace, situația  e cu totul alta, vidul de putere creat intempestiv și brutal va modifica fundamental   agenda  vânătorilor asmuțiți asupra soțului Cristelei,  un trofeu râvnit de Sistem mai presus de orice. În absența dresorului suprem, copoii se vor înapoia în cuștile speciale, îndeletnicindu-se cu prinderea  șoriceilor ori  a șobolanilor. Cine își mai  bagă pielea  la saramură în  lipsa garanțiilor de impunitate oferite de Sus, să fim serioși ? Că nu mi-am irosit  aiurea vreo trei decenii în „câmpul   tactic”...   Să mă înșel ?

                                                  *

Copleșit, probabil, de ridicolul situației în care s-a  complăcut  până deunăzi, Nicolae Ciucă a  renunțat la calitatea sa de parlamentar și s-a lăsat la vatră. Un gest cu adevărat de onoare, demn de un „ostaș în slujba  țării”! Un gest de sănătatea morală, venit la  capătul unei cariere puse sub semnul îndoielii însă de acceptarea nepotrivitului rol.  Vrăjit de cântecele sirenelor  de conjunctură, mincinoase și  perfide, generalul a intrat în jocul politic pentru care nu avea nicio vocație. Cât despre talent... Oricum, într-o țară de  canalii și atârnători, de  secături simpatice și pupincuriști detestabili, în stare să-și păstreze cu orice preț privilegiile, Nicolae Ciucă reprezintă  o excepție întremătoare. Spălarea sa de  păcate acum îl reabilitează întrucâtva și-i eliberează conștiința de  compromisurile recente.

                                                  *

 Citesc într-o  carte veche, din 1975, două idei care, astăzi, stârnesc hohote de râs: „Operă de educaţie în primul rând, iată rostul adânc al politicii ! Educator prin excelenţă, iată însuşirea esențială a omului politic !”[1].

          Vasăzică, în  vremuri aproape imemoriale, acestea erau așteptările de la înfăptuitorii  actului  politic, cam oriunde pe glob. Astăzi, de la Trump și până la  Iohannis, e prăpăd, niște caricaturi demne de întregul nostru dispreț, niște demenți de putere... Adesea, asistând la spectacolele acestor jalnice figuri, îmi amintesc de vorbele publicistului I. Ludo (pseudonimul artistic al lui Isac Iacovitz Ludo): „Imponderabil se cheamă ceva ce nu se poate spune – nu că ar fi un lucru de ruşine, dar pentru că nu ştii cu ce să începi. E un fel de ă-ă-ă- în vorbă şi gând, care, în desperare de cauză, se refugiază în gesturi cu mâna. Ori cu pumnul. Vrei să spui ceva. Îţi stă vorba pe limbă, dar nu poţi s-o emiţi. De aceea, boul nu vorbeşte, ci rage nu pentru că ar avea limbă groasă, ci fiindcă mintea şi sufletul îi sunt pline numai de imponderabile. Im-pon-de-ra-bi-le!"[2]. Nu că recunoașteți în tabloul respectiv  o droaie de lideri politici autohtoni și  străini? Ă-ă-ă...

 Alteori, îmi dau seama că-ntotdeauna, „cu un dram de vervă și un car de rea-credință”[3] se poate dovedi totul, absolut totul! Să dau și exemple de asemenea iluzioniști ai vorbei? Vă las  vouă plăcerea de a-i descoperi...

                                                  *

Dezbaterile au devenit o raritate în peisajul dâmbovițean, de unde răzbate totuși o „rumoare surdă și clocotitoare”[4]. Altminteri, suntem aceeași societate „în care se înjură atât de lesne”[5], iar  „calitatea ideilor  bucureștene este de a fi nu numai nervoase, ci și exclusive”[6]... De aceea, „numai primul pas spre dezordinea morală e greu: restul vine de la sine, din inerţie, din exasperare. O singură minciună te obligă la un întreg sistem de minciuni, o singură invectivă, la o ploaie de invective”[7].  Motiv pentru care „în cultură, ca în parlament, oamenii se înjură la tribună şi se împacă la bufet. Compromisul este floarea violenţei. Avem de aceea o cultură de brutalităţi şi tranzacţii”[8].   Și mai este ceva, aici, „cu o cămaşă, cu un imn, cu un salut şi cu o insignă, ai rezolvat toate problemele, ai găsit toate răspunsurile. Vrei o religie? Iată o carte-membru. Vrei o metafizică? Iată un imn. Vrei o pasiune? Iată un şef”[9]. Nu la fel procedează și Călin Georgescu?

                                                  *

          O observație valabilă de-a  pururea: „Cuvinte deşarte, fără obligaţii corespunzătoare, «stânga» şi «dreapta» românească adăpostesc cele mai variate compromisuri, cele mai fanteziste contradicţii. Lipsei lor de conţinut politic li se adaugă o gravă lipsă de sinceritate personală, care le goleşte de orice înţeles real. E o discrepanţă strigătoare între ceea ce spun oamenii şi ceea ce fac ei, e un dezacord total între scrisul lor şi viaţa lor. Democraţi cu scandaloase averi, socialişti cu strălucitoare carieră mondenă, teologi cu chef şi temperament – e prea plină societatea noastră de asemenea exemplare pentru a ne mai osteni să credem în «democraţia», în «socialismul» şi în «ortodoxia» lor”[10]. Înlocuiți  „socialismul” cu „capitalismul” și, hocus-pocus preparatus,  fragmentul pare a fi scris în  zilele acestea de  derută și haos socio-politic!

                                                  *

          Din urnele cu voturile noastre va ieși curând viitorul președinte,  întâiul om în stat. Până atunci, să luăm aminte la o atenționare niciodată desuetă: „Am văzut adesea bărbaţi puternici, incapabili să lupte şi să reziste pentru că erau... gâdilaţi”[11]. Ehe, iar rumânii sunt inegalabili în... gâdilatul șefilor.

                                                  *

 Nu foarte demult, Dan Barna, o altă butaforie a progresismului importat de aiurea, declara într-o emisiune televizată: „Nu, n-am fumat niciodată marijuana! Aș fi putut să mă dau grozav și  cuceream o parte tânără a electoratului”[12]. Așadar,  în prezentul  deprimant ce ne-a schilodit, a fi grozav înseamnă să te droghezi... Apoi, ca să intri în grațiile puberilor frumoși și liberi, e musai să-ți recunoști apartenența la elita consumatoare de substanțe stupefiante, ce tristă constatare...

                                                  *

 Edilul alfa al Capitalei ne zâmbește din nou electoral din afișele de campanie câte frunză și iarbă. Ori de câte ori îl zăresc, mi se răscoală bila, chipul său mi-l aduce în fața ochilor pe... Zelenski!  N-am habar de resorturile  acestui mecanism, automatism de-a dreptul, ca să fiu sincer!, însă cei doi au ceva în comun, bleah ! „România onestă” scrie pe tăbliile imense ale „plicușorului” și mă apucă pandalia! Am mai avut o „Românie educată”, acum ni se propune o altă gogomănie, chiar nu vă este rușine să  ne mințiți cu atâta nesimțire?

                                                  *

Încă mai aud împrejurul meu rostindu-se cuvântul peiorativ „huligan” ori  de câte ori cineva contestă propaganda  oficială. Puțini  știu, însă, că  „huligan vine în limba română din rusă (xynuwan) şi se răspândeşte «odată cu alipirea» Basarabiei, însemnând bătăuş, vagabond”[13]. Iar Mihail Sebastian aprecia drept frumos, foarte frumos, termenul  cu pricina și susține  că ar „cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place și-l întrebuinţez des... Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în  tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debutează aşa, faţă de eI însuşi sau faţă de lume - va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleşit de adevăruri. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida - iată vocaţia de huligan”[14].

 Mda, ce ție și cu semantica  asta... Dar  ce facem cu huliganii politici care au violat democrația  noastră electivă?