Enclavă de ortaci la Crans-Montana

21 Apr 1994
Enclavă de ortaci la Crans-Montana
Miron Cosma, acest nebun frumos al marilor forumuri Crans-Montana, e gata să ia cuvântul doamnei Catherine Lalumiere, urmând să-şi scoată megafonul din buzunarul de la piept pentru a le spune domnilor Yasser Arafat şi Shimon Peres câte ceva despre  lignitul din teritoriile ocupate. Mai mult decât atât, întâiul lămpaş al ţării vrea să înfiinţeze o enclavă de ortaci la Forumul Crans-Montana, încercând în acest fel să asigure "securitate şi cooperarea în zona Mării Negre”, precum şi "contribuţia liberului schimb la stabilitatea politică”, adică dă Cosma un vagonet-două de huilă şi primeşte în schimb un teritoriu ocupat. Gluma-i glumă, dar grupuri de salariaţi în frunte cu liderii de sindicat din toate  subunităţile miniere aparţinând RA Tg. Jiu vor fi prezente sâmbătă, 23 aprilie, ora 10.00, în faţa Palatului Parlamentului, în cazul în care, până vineri la ora 8.00, nu se vor vira banii necesari plăţii salariilor şi drepturilor contractuale. Această acţiune este anunţată de Uniunea Sindicatelor Miniere din RA Tg. Jiu şi de Federaţia Sindicatelor Miniere Lignitul. Ce şi-au zis minerii patriei, ţinuţi din şut în şut: "Nu pupăm noi chenzina, nu pupă nici ei mâna d-nei Catherine Lalumiere; dacă-i forum forum să fie”. Aşadar, departe de Lupeni şi Gaza, posibila întâlnire dintre Yaser Arafat şi Miron Cosma va umbri cu singuranţă cealaltă întâlnire – numită istorică - Peres-Iliescu-Arafat. Şi asta se va întâmpla numai dacă buricul cărbunelui nu le va indica ortacilor săi să-i scoată din scenă pe cei cu barbă şi plete. Oricum am scrie şi orice am face, tot nu ne putem pune cu domnu’ Cosma. Păi, domnia sa cât ai zice antracit, transformă "Casa poporului” în abataj, aşa că mai bine să-i promită dl Jean-Paul Carteron – preşedintele Fundaţiei Forum, că va face cu domina sa un set de tenis cu piciorul în sala Nicolae Iorga – sala VIP. Noroc bun, Crans-Montana sau bună dimineaţa! 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră