Când un politician spune ceva, toată lumea sare-n sus să-i comenteze vorbele, de parcă altceva mai bun de făcut nu există. Fraze întregi sunt întoarse pe toate părţile, dezbătute public, ori făcute titluri de ziare. Dacă politicianul se află la putere, agitaţia pe care o stârneşte e şi mai mare. Când el se atinge de un subiect considerat tabu, valul de reacţii venite din stânga şi din dreapta te acoperă până nu te mai poţi gândi la altceva. Dacă el se află în opoziţie, valul este o simplă adiere ce abia îţi mângâie gleznele. Ce poate un opozant să spună decât să critice puterea? Previzibil. Dar, de fapt, toate reacţiile politicienilor pot fi previzibile. Dacă stai puţin şi te gândeşti, nu se poate să nu-ţiu vină o ieea pe care un politician nu o va spune săptămâna viitoare.
Când un politician face ceva… este cu totul altă poveste. Pe care nu v-o spun acum pentru simplul motiv că n-am văzut mulţi politicieni care să facă ceva. Dacă aţi văzut dunmeavoastră, spuneţi-mi! În definitiv, nu ne putem aştepta la fapte, unii sunt doar politicieni.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ