Deocamdată s-au limpezit cât de cât apele în PDSR. Cel puţin aşa se pare. Gruparea disidentă condusă de Teodor Meleşcanu a ales libertatea. Neînţeleşi de partid, şi, mai mult, “neascultaţi”, cei cinci au părăsit PDSR. Dacă singura lor miză a fost schimbarea lui Adrian Năstase din funcţia de prim-vicepreşedinte, gestul de a părăsi partidul nu mai are nevoie de prea multe comentarii. Stau şi mă întreb cum ar fi fost posibil ca acţiunea lor să aibă sorţi de izbândă. Fără ezitare, răspund: nicicum. Atâta timp cât gruparea formată din cei cinci care au speriat PDSR-ul n-a avut curajul să aibă candidaţi pentru posturile din conducerea partidului, rezultatul era previzibil. Şi, în fond, cei cinci şi-au prezentat intenţiile, care au fost respinse de participanţii la conferinţă. Asta a vrut partidul, asta s-a întâmplat. Cine îşi închipuie că restructurarea PDSR, până una-alta cel mai mare partid din România, se face cât ai bate din palme, se înşală amarnic. Cred că primenirea partidului, curăţenia va fi încheiată în câţiva ani. Practic, partidul trebuie reconstruit. În ce fel? Asta rămâne de văzut. Cert e că în conducerea partidului au fost promovaţi oameni noi. Aşteptăm şi ideile noi. Aşa după cum mulţi oameni “vechi” au devenit simpli membri. Gruparea Meleşcanu – eu i-aş spune “gruparea reformatoare la minut” – are în acest moment un capital destul de important. Totul e ca oamenii politici care formează această grupare, numai unul şi unul, să-şi crească acest capital. Şi asta depinde numai de ei. Bâlbâielile şi ezitările de care au dat dovadă înainte şi în timpul Conferinţei trebuie să dispară imediat. Altfel, tot capitalul ce-l au astăzi se va întoarce la PDSR.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
