Nimic mai frumos decat sa stai de vorba cu marea. Incepi sa discuti cu ea nimicuri, sa-i povestesti intamplari simple din viata ta, fara importanta, dar care ti-au ramas in minte ca si cand ar fi putut insemna ele ceva, poate mai tarziu, poate niciodata.
Ea nu te opreste, te asculta, ba chiar simti ca te incurajeaza sa-i marturisesti, sa i te marturisesti. Eziti, iti este putina teama, iti dai seama cand incepi sa-i vorbesti ca sunt lucruri despre care n-ai apucat sa stai de vorba nici cu tine insuti. Este ceva care vine poate din departarea ei, poate din adancurile ei, care te indeamna sa-i povestesti tot ce n-ai putut povesti pana atunci. Fara sa vrei te invata arta conversatiei, te lasa sa-i deslusesti felul de a sta de vorba cu tine. Si uite asa incepi sa prinzi curaj, ba chiar sa cochetezi cu ideea ca ai putea sa-i faci curte. Nu te indeamna, dar nici nu te respinge. Incepi printr-o marturisire, fara o sinceritate deplina, toata cochetaria ta de cuceritor n-are nici farmec, nici valoare. Stai pe malul ei si, imbatat de freamatul ce i se rasuceste in zare, ii vorbesti de toate provocarile pe care le-ai avut peste an, toate provocarile care te-au incercat pana la sange, implinite sau pierdute pe jumatate, de toate starile de invingator si invins prin care ai trecut, de toate bataliile mai mari sau mai mici in care ai intrat, altele din care n-ai mai reusit sa iesi. O privesti, se uita lung si adanc la tine, la fel si tace de parca asteapta spovedania pana la capat. Incearca sa ia cu ea toate nelinistile tale fara sa le mai asculte, printr-un schimb de energie si lumina. Ti se face frica si, dintr-o data, dintr-un cuceritor care cocheta cu flirtul, dintr-un barbat sigur pe el, puternic, te transformi intr-un copil si iti doresti cu disperare ca femeia tulburatoare de mai devreme sa se transforme, sa devina mama. Ai nevoie de imbratisarea ei ocrotitoare, nu-ti mai trebuie nimic altceva, ai vrea sa taci si sa fii strans tare in brate, sa nu mai auzi de nimeni si de nimic.
Cand ai deschis ochii cu gandul ca intre timp sa nu ti se fi intamplat nimic rau, dar si rusinat pentru indrazneala ta, privesti orizontul, vrei sa te agati de el, sa-ti gasesti echilibrul pierdut intr-o doara. Un halo coborat deasupra marii, ca un val subtire de ceata, iti ascunde orizontul dupa care ochii tipa ca si cand ar cauta pamantul!
Nimic mai frumos decat sa stai de vorba cu marea…
