Corupţie şi slogan

Se vorbeşte despre corupţie în România ca şi când aceasta s-ar fi descoperit ieri-alaltăieri.  Parcă ar fi o nou-născută şi nu o hidră care a acaparat o ţară întreagă. Corupţie a existat şi înainte de '89, iar după Revoluţie a tot crescut în zece ani cât alţii în o sută. Toate partidele din opoziţie şi-au făcut din corupţie, în toţi aceşti ani de tranziţie, un slogan. Da, aţi citit bine: corupţia nu mai e demult o armă în mâna partidelor, ci un slogan fără conţinut, în care nu mai crede nimeni.
Toţi care s-au perindat pe la putere au avut ocazia să ne demonstreze cum iau ei corupţia de coarne, dau cu ea de pământ, ca într-un final cu aplauze să o răpună. Sigur, dezbaterea trebuie să existe atâta timp căt există şi corupţie, dar ea nu trebuie să mai aibă loc doar aşa de florile-mărului. Vremea vorbelor a apus demult. Ce e mai rău este şi că există riscul ca nici faptele să nu mai convingă opinia publică de onestitatea demersului fără de care nu putem merge mai departe ca ţară, ca neam. Aduceţiv-ă aminte cât scandal s-a făcut pe seama înfiinţării Parchetului Naţional Anticorupţie, pentru ca astăzi să înţelegem câtă nevoie era de această instituţie.
Din nefericire, arestările făcute recent de PNA sunt văzute ca făcând parte dintr-un scenariu din care nu lipsesc Palatele Cotroceni şi Victoria. Hai să fim serioşi! Adrian Năstase şi Ion Iliescu nu se pot lupta în arestări: “Arestezi tu unul de-al meu, arestez şi eu unul de-al tău!” Şi până la urmă, prin absurd dacă ar fi aşa, bine că-i arestează!