În „Țara Făgăduinței”, pe tărâmul neprihănit al democrației, Justiția mai joacă o farsă amatorilor de scenarii hollywoodiene. Noua victimă se numește Donald Trump, nu demult președinte la Casa Albă și, actualmente, posibil candidat din partea republicanilor la aceeași demnitate. Ei bine, tocmai din perspectiva abia enunțată, un procuror „special” s-a scremut îndelung ca să ticluiască ditamai mârșăvia judiciară, în uralele antitrumpiștilor, bineînțeles. Așadar, zice agentul statului cu apucături, adesea, mafiote, „la mai bine de două luni de la ziua alegerilor din 3 noiembrie 2020, inculpatul a răspândit minciuni potrivit cărora ar fi existat o fraudă care să determine rezultatul alegerilor şi că el ar fi câştigat de fapt. Aceste afirmaţii au fost false, iar acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum - pentru a face ca afirmaţiile sale false cu bună ştiinţă să pară legitime, pentru a crea o atmosferă intensă de neîncredere şi furie şi pentru a eroda încrederea publicului în administrarea alegerilor."[1] Infracțiunea se cheamă (țineți-vă strașnic de primul obiect ce vă iese în cale !) conspirație (complot) împotriva statului american, mai precis „conspirație (complot) pentru a comite o infracțiune sau a frauda Statele Unite.” Meticulos și iscoditor din fire, m-am dus grabnic la sediul materiei, respectând cu sfințenie povața dascălilor mei universitari, nu de alta, dar voiam să mă lămuresc. Ehe, ce revelație am trăit citind norma de incriminare... Totuși, să nu vă prelungesc inutil starea de nerăbdare, știu ce înseamnă să aștepți cogeamitea dezlegarea unei taine! Vasăzică, citez din Codul penal al yankeilor: „Dacă două sau mai multe persoane complotează în vederea comiterii unei infracțiuni împotriva Statelor Unite ori în vederea fraudării Statelor Unite ori a unei agenții a acesteia, în orice fel și cu orice scop, și una sau mai multe dintre aceste persoane acționează pentru realizarea obiectului complotului, aceste persoane vor fi sancționate cu amendă, închisoare până la cinci ani sau ambele.
Acolo unde fapta ilegală care constituie obiectul complotului este doar o contravenție, pedeapsa pentru complot nu va depăși pedeapsa maximă prevăzută pentru acea contravenție.”[2] Mă frec la ochi, îmi masez tâmplele deja inflamate, îmi reprim cu greutate grimasa de perplexitate și boscorodesc într-o solitudine ghimpoasă. Brusc, răscolit de amintirile trecutului nu foarte îndepărtat, mă năpustesc asupra Codului penal al Republicii Socialiste România, îl deschid la art.237 - „Defăimarea unei organizaţii” – și notez cu maximă excitare: „Defăimarea unei organizaţii de stat sau obşteşti, prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”. Dedesubt, art.238 al.1 - „Ofensa adusă autorităţii” - îmi provoacă chiar un mic orgasm profesional: „Atingerea adusă onoarei sau ameninţarea, în public, săvîrşită împotriva uneia dintre persoanele prevăzute în art. 160, în legătură cu activitatea acesteia şi de natură să aducă atingere autorităţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.” În plus, bomboana pe colivă, art.166 al.2 - „Propaganda împotriva orânduirii socialiste” - incriminează „propaganda sau întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea orînduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului”, pedeapsa fiind închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Măiculiță, ce asemănare între blamabilele texte neaoșe și cele americănești, ridicate în slăvi de la Prut și pân' la Tisa ! Alea ale noastre au fost abrogate de vreo trei decenii, cică nu corespundeau spiritului societății ivite din mascarada din decembrie 1989. Celelalte, invocate acum de un avocat al acuzării bidenizate, sunt vii și nevătămate, deh, expresie a minunatei justiții de pe Potomac ! Păi, dacă însăilarea aia stupidă ar exista și în legislația penală dâmbovițeană, n-ar scăpa niciun politician de brațul lung și zelos al procurorilor băștinași. Că, piei Satană !, amnezia nu ne-a ros încă mult-încercatul creieraș postdecembrist și nu ne-a șters din memorie imaginile cu învinșii la prezidențiale - ca să nu-i pomenesc și pe ceilalți perdanți electorali! - denunțând fărădelegile de toate felurile în exprimarea și numărarea voturilor. Vă închipuiți ce dosare răsunătoare s-ar fi dresat perdanților pentru... conspirație împotriva statului român ? Numai că alde Gitenstein și Klemm și-ar fi exprimat grav și amenințător îngrijorarea oficială... Desigur, doar în situația în care „penalul” nu era și „ciumat roșu”, altminteri ar fi salutat progresele înregistrate de justiția monitorizată de la Washington și Bruxelles mai dihai ca răufăcătorii extrem de periculoși... De pildă, cum s-a întâmplat în acea odioasă născocire a fraudării referendumului de demitere a nefastului Traian Băsescu, sluga ticăloasă, o vreme, a „Marelui Licurici”. Să se fi inspirat incoruptibilii „Unchiului Sam” din faptele de arme ale colegilor partenerului strategic de la gurile Dunării, cărora le-au acordat întregul lor suport logistic și tactic? Căci un experiment reușit altundeva e preluat musai de către inițiator.
Apropo, zău că s-ar nimeri mintenaș o ieșire publică a ambasadorului român în capitala Americii, în cursul căreia să-și manifeste stupoarea în legătură cu hărțuirea judiciară a cetățeanului Donald Trump ! Vă umflă râsul? Și pe mine, însă de ce Missis Kavalec are dreptul să ne beștelească în fel și chip, din toate pozițiile, iar omologul ei valah nu ? De aici, dintr-un colțișor bucureștean al incorectitudinii politice, întreb și eu autoritățile americane: nu vi se pare aberantă incriminarea conspirației ? Tac, cunosc răspunsul, l-am aflat cu vârf și-ndesat în 1993, pe durata schimbului de experiență pe meleagurile „Noii Lumi.” Atunci, îmi manifestam deloc protocolar nedumerirea referitoare la o serie de constatări înregistrate la capătul întâlnirilor de lucru cu magistrații de acolo. Mi se răspundea cu o politețe de-un cinism exagerat și ostentativ: „Într-adevăr, observația dumneavoastră este pertinentă, aveți dreptate, dar sistemul nostru funcționează așa de două sute de ani ! Următoarea întrebare, vă rog !”...
P.S. 1: De curând, justiția de la noi i-a achitat pe „torționarii” inginerului Gheorghe Ursu, cercetat înainte de 1989 și pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, prin aceea că disidentul „a făcut însemnări calomnioase la adresa conducătorului partidului și statului nostru”, desfășurând în acest sens o „intensă activitate de propagandă dușmănoasă” împotriva regimului comunist. Culmea, procurorii purpurii l-au scos de sub urmărirea penală în cazul faptelor cu substrat politic și l-au trimis în judecată pentru deținerea și efectuarea de operații interzise cu mijloace de plată străine, atât în țară, cât și dincolo de graniță. Hotărârea recentă a stârnit reacții vehemente în spațiul mediatic carpato-danubiano-pontic, destui susținând că Gheorghe Ursu a fost condamnat a doua oară. Aceștia, recunoscuți prin activismul lor proamerican nețărmurit, ar trebui să remarce cu tristețe că, în eventualitatea acuzației de conspirație (echivalenta juridică oarecum a defăimării ori a propagandei de altădată) , Gheorghe Ursu ar fi fost tras la răspundere penală în patria sloganurilor despre libertate, democrație și justiție... Comentându-și actul de inculpare, Jack Smith a declarat emfatic că „minciunile acuzatului (...) au vizat obstrucţionarea funcţiei fundamentale a procesului de colectare, numărare şi certificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale de către guvernul naţiunii americane."[3] Odinioară, Gheorghe Ursu redactase și el un material în care considera că, după seismul din 1977, „în București nu s-au efectuat consolidări care să asigure stabilitatea construcțiilor deteriorate în eventualitatea unui nou cutremur”[4], un neadevăr, nu ? Fiindcă nu a picat nicio clădire în aproape cincizeci de ani, mă contrazice careva? În altă ordine de idei, mi-aș dori ca indignarea congresmenului Sydney Yates, care cerea în 1985 explicații părții române cu privire la arestarea lui Gheorghe Ursu, să se manifeste și în „Cazul Trump”. Visez cai verzi pe pereți?
P.S. 2: Oare Donald Trump, bufonul de mai adineauri, o avea remușcări amintindu-și cum a girat, prin trimișii săi în România, simulacrele judiciare anticorupție din vatra geto-traco-dacică? Sunt curios, nu de altceva.
