Coaliţia guvernamentală se crede în Opoziţie

25 Iun 1997
Coaliţia guvernamentală se crede în Opoziţie
Cine ar fi crezut că o simplă apariţie televizată a lui Petre Roman şi a lui Ion Diaconescu ar putea anula toate semalele conform cărora dincolo de cortina zâmbitoare, PD şi PNŢCD se ciupesc de coapse, se încaieră pe la colţuri, se iau la harţă pentru te miri ce motiv, s-a înşelat amarnic. Modificarea Codului de Procedură Civilă, prin neadoptarea modificării privind recursul în anulare, Legea organizării judecătoreşti sau “amărâtele” alea de 50 de ha, provoacă la două zile depresii, când de o parte, când de alta. PD nu-şi vinde prea uşor voturile, ba mai mult, pune şi condiţii pentru a ieşi numărul necesar adoptării unor legi. Recursul în anulare a fost un motiv prea serios pentru ca senatorii lui Petre Roman să stea în Sala “Omnia” şi să-şi introducă cartela de vot. Maşina de vot a colaiţiei guvernamentale s-a încurcat într-un ambuteiaj şi nu s-a mai deblocat până la numărarea voturilor. Dacă trebuiau să iasă 72, n-a fost să fie decât 58 voturi pentru că parlamentarii erau care încotro, mult prea ocupaţi de grijile cotidiene, de coada la lapte sau pur şi simplu se făceau că plouă. O modificare propusă de PNŢCD şi respinsă de PD, la care s-au făcut că nu sunt în sală cei de la PNL, vine să nelinişteacsă şi mai mult ca niciodată liniştitele ape care curg prin ograda celor două partide. Vor veni poate şi vremuri în care PD va propune şi PNŢCD va respinge, iar PNL se va abţine din nou. Azi o lege respinsă, mâine alta, până când ne pomenim că Opoziţia va vota pentru, iar Puterea contra, o lege propusă de actuala Putere. Parlamentarii se fac acum că muncesc. Noi, peste patru ani, ne facem că votăm.

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră