Cine aruncă prosopul?

05 Mai 1994
Cine aruncă prosopul?
Dacă mâine – poimâine veţi auzi că a avut loc pe culoarele Parlamentului o păruială între domnii Ioan Gavra şi Petre Roman nu trebuie să vă arătaţi prea miraţi. Conflictul dintre PUNR şi PD(FSN) intră în linie dreaptă, cei doi adversari neezitând să folosească în ultimă instanţă fie croşeul de stânga, fie "upercutul” greu, de formaţiune politică cu toţi membrii strâns uniţi în formă de pumn în jurul partidului. Mai nou, de câte ori are loc câte o şedinţa comună a celor două Camere, atunci când clopoţelul electronic sună de recreaţia mare, reprezentanţi de seamă ai celor două partide  aflate în duel, în loc să fumeze liniştiţi o ţigară, organizează cât ai zice icre negre o conferinţă de presă. Nu mai departe de ieri d-nii Cristian Rădulescu – PD(FSN) şi Ioan Gavra– PUNR au susţinut în duet o astfel de întâlnire, fiecare din cei doi cântând noi strofe din cântecelul devenit hit de acuma.

"Coborâi din deal în vale la scandalul apartamentelor”. Mai întâi de toate dl Ioan Gavra a solicitat Parchetului General punerea sub urmărire penală a parlamentarilor Petre Roman, Traian Băsescu, Adrian Severin, Rada Istrate şi a altor lideri FSN şi soluţionarea urgentă a dosarelor penale aflate pe rol ale acestora. Considerând acţiunea PUNR drept o lovitură sub centură şi declaraţiile dlui Gavra lipsite de bună credinţă, nereprezentând altceva decât o sarcină de partid, dl Cristian Rădulescu a lovit de sus în jos. Cât despre recenta sesizare depusă de Partidul Democrat la Parchetul General prin care sunt incriminaţi lideri ai PUNR, în opinia acestora din urmă acţiunea nu reprezintă decât "o diversiune doveditoare a degringoladei PD care încearcă să arunce pisica moartă din curtea lor în curtea altora”. Aşadar, dacă am aflat cine a aruncat pisica ne rămâne de aflat cine va arunca prosopul în acest meci ce se desfăşoră cu garda deschisă. Eliberaţi ringul, urmează ultima repriză. Bună dimineaţa!

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră