Nu mă aşteptam ca articolul de ieri despre Fidelul Castro să nască atâtea dispute pe Facebook. Am fost admonestat de cineva că vorbesc aiurea, că habar n-am ce e cu adevărat în Cuba.
Că, da, Cuba e un paradis pentru că are resurse. Total de acord, e normal ca o economie închisă să nu ducă lipsa de resurse, din fericire pentru cubanezi, pentru că altfel le-ar fi fost şi mai greu.
Cuba, cică, e un exemplu în ce priveşte educaţia şi sănătatea. Recunosc, n-am dat prin Cuba, ca să-mi dau seama cât de educaţi şi sănătoşi sunt, însă stau să mă scormonesc în creier dacă am auzit de vreun savant cubanez celebru şi nu prea-mi iese.
Că agricultura lor duduie şi e sustenabilă. Repet, în condiţiile unei economii închise, nu e foarte greu să faci asta. Dar va aduceţi aminte raportările de pe vremea lui Ceauşescu, când mai aveau puţin şi ne spuneau "opriţi aratul că aţi depăşit graniţele ţării"?
Că internetul în Cuba e peste tot, de la munte la mare şi la mare depărtare. Păi internet e şi în China, dar e internetul ăla cu bip-uri şi dungi negre la ochi.
Mi se reproşează că am greşit, că nu samba e dansul naţional în Cuba, ci salsa. Serios? La argumente de genul ăsta s-a ajuns?
Mi se citează din tot felul de publicaţii fără să se ţină cont că există unele interese sau, şi mai rău, că pot fi articole plătite de aparatul de partid cubanez, că doar şi-n media occidentală apăreau pe vremea lui Ceauşescu articole pozitive despre România.
Aşa că îmi fac mea culpa, Cuba este un paradis, iar zecile de mii de emigranţi care anual îşi pun vieţile în pericol încercând să ajungă în lumea liberă, sunt doar nişte ticăloşi nerecunoscători, nişte încăpăţânaţi care nu vor să înţeleagă cu niciun chip că o duc bine.
