Zilele trecute Asociaţia de Locatari a blocului B16 s-a întrunit de urgenţă. Pe ordinea de zi un singur şi mare punct” transformarea asociaţiei din care fac parte, în Consiliul Blocului de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CBAICCO). Luând acum relansarea luptei împotriva corupţiei şi totodată, terminând punerea la adăpostul cămărilor a borcanului cu murături, membrii asociaţiei s-au pronunţat cu hotărâre pentru angajarea tuturor locatarilor în această luptă. Atfel rezolvarea problemelor asociaţiei se amână până în primăvară, pe primul loc trecând astăzi organizarea consiliului în cele mai mici amănunte, la nivel de scară şi etaj. Cum blocul B16 are trei scări, s-a propus - în mod firesc s-ar putea spune – ca acest consiliu să aibă trei componente CBAICCO, CBAICCO2 şi CBAICCO3. Toate aceste componente vor avea ştampilă proprie şi se vor angaja cu toată forţa în depistarea cazurilor de corupţie şi crimă organizată de pe cele trei scări. Pe baza dovezilor obţinute se vor întocmi nişte rapoarte ce vor fi trimise la Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corpţiei şi Crimei Organizate. Cazurile nesusţinute de probe – ci doar de şuşoteli – vor fi înaintate Serviciului de Informaţii al Asociaţiei care va verifica veridicitatea acestora. Totodată, Consiliul Blocului de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate se va ocupa de conductele sparte ale blocului care au colaborat cu securitatea, de verificarea agentului termic acuzat de bancrută frauduloasă ş.a.m.d. Asociaţii din toate cartierele uniţi-vă! Corupţia, acum ca niciodată, e gata să fie stăpânită!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ