Frumoasa coaliţie se face că merge mai departe. Până unde, până când? Numai summit-ul de la Madrid o poate şti. Ieri de dimineaţă, aproape pe nemâncate, liderii partidelor din coaliţie mi se întâlniră la Cotroceni. Nu ştiu câtă papară le-a servit preşedintele Emil Cosntantinescu unora sau altora. Nici dacă însuşi preşedintele ţării a primit de la liderii democraţi “felul” mai sus amitnit, bine împănat cu file din raportul Valerian Stan. Ştiu, însă, că ruperea pisicii a fost amânată pentru o dată necunoscută. Obişnuit să lucrez cu mateiralul clientului, am să reproduc pentru dvs. mici croieli oferite din belşug, după discuţiile de ieri, de protagonişti. Petre Roman a declarat că “reforma, până acum, au făcut-o, în primul rând, miniştrii şi primarii PD”. I-auzi una! La categoria “ochi pentru ochi”, purtător de cuvânt Externe pentru şef Corp de Control, conducerea PD a cerut destituirea lui Valerian Stan, iar liderii PNŢCD au cerut înlocuirea Gildei Lazăr. I-auzi două! În cadrul aceleiaşi categorii “ochi pentru ochi” etc., însă la secţiunea “dinte pentru dinte”, Petre Roman a spus: “Soluţia politică obligatorie în astfel de cazuri (“cazul Gilda Lazăr”) e îndepărtarea din funcţie. Referindu-se la “cazul Valerian Stan”, preşedintele PNŢCD, Ion Diaconescu, a declarat: “Nu va fi luată nici o decizie până când nu vor avea loc consultări în cadrul conducerii partidului”. I-auzi nouă! Reprezentaţia dată de ansamblul coaliţiei s-a încheiat cu “strigătura” lui Emil Constantinescu: “Nu există neînţelegere între partidele coaliţiei, ci între membrii ei”. I-auzi douăzeci şi nouă!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ