Butoanele lui Berlusconi

Probabil că vă mai aduceţi aminte cum acum vreo două luni magnatul italian Silvio Berluconi promitea în stânga şi-n dreapta că este gata să renunţe la cele trei posturi de televiziune şi trustul de presă care îi aparţineau, pentru a putea devei prim-ministru. Ei bine, Silvio al nostru, după ce s-a văzut aşezat comod în jilţul puterii, „înconjurat” de-a dreapta sa de neofascişti (5 miniştri negri mititei) şi după ce a consumat toate blitz-urile la poza sa cu Bill Cliton, uită de treaba aia. Mai mult decât atât, pentru a putea fi conducător unic al canalelor mass-media din ţara sa, dl Silvio încearcă astăzi, mâine, poimâine să demită şi conducerea televiziunii publice RAI, care, cică, duce „o politică redacţională împotriva guvernului” pe care domnia sa, întâmplarea face, îl conduce. Cu alte cuvinte, Berlusconi, printre altele şi patornul lui Răducioiu, vrea ca atunci când ia o telecomandă în mână şi se află în faţa televizorului, pe orice buton ar apăsa să-şi vadă chipul zâmbitor înconjurat de copiii din corurile italiene care să cânte „Bongiorno Italia, bongiorno Silvio”. Şi când te gândeşti mata, cititorule, că la noi, în România, pe televiziunea asta mică şi stângace, cu un corp redacţional tras ca prin inel, se înghesuie, de te miri unde are loc, toată floarea politicii noastre, că atunci când dai drumul la televizor zici că ţi-a intrat primăvara în casă.  Oricum, atât Silvio Berlusconi, cât şi politicienii noştri, pentru a apărea cât mai des pe micile ecrane, ar trebui să ia exemplul americanului get-beget Bill Cliton care şi-a luat bascheţii, treningul şi a alergat o jumătate de oră pe străzile Parisului. Şi cum noi aşteptăm americanii de 50 de ani, calculaţi şi dvs. când va ajunge Bill Clitnon la noi… Bună dimineaţa