Cred ca va aduceti aminte de bancurile cu romani de dinainte de ‘89. Ele aratau intotdeauna cat de smecheri, de destepti eram noi. De obicei, bancurile de genul asta erau despre un concurs la care participau intotdeauna un neamt, un rus, un american si, bineinteles, un roman.
Romanul era lasat intotdeauna la urma ca sa iasa in evidenta cat de destepti suntem noi si cat de prosti sunt ceilalti. De obicei, neamtul isi facea treaba corect, ca la carte, rusul era rudimentar, dar in cele din urma scotea la capat ceea ce avea de facut, americanul era infatisat ca fiind cel mai arogant, dar si cel mai prost in acelasi timp. Si la urma venea romanul care era cel mai si cel mai, era desteptul desteptilor, solutia lui era cea mai tare. Ar fi interesant de aflat care era mecanismul constructiei, inventarii unui astfel de banc, daca el era "gata" de la bun inceput sau suferea transformari pana la forma finala. Nu stiu daca a facut cineva o astfel de cercetare, dar stiu ca toate aceste bancuri cu romani au fost facute de romani. Dovada este ca romanul nostru din bancuri nu era niciodata mai muncitor decat ceilalti concurenti - multe probe erau probe practice - si nici macar mai destept. El era mai smecher! Gasea intotdeauna o smecherie, o poanta, ceva cu care sa-i depaseasca pe ceilalti. Venea cu o gaselnita care pentru neamt, american sau rus era de neconceput. Sau pur si simplu era ‘ot. Nu ca ar fi furat neaparat, dar nici prea departe nu era! Facea ceva intre inselaciune si hotie.
Si toate aceste bancuri ne placeau cel mai mult pentru ca ne zgandareau orgoliul nostru de desteptii desteptilor si-n nenorocirea noastra ne iluzionau ca suntem cei mai destepti din lume sau, in cel mai putin fericit caz, putem fi. Pe de alta parte, cred ca era si o chestiune de frauda a unui popor inchis in cusca dura a comunismului care vedea celelalte popoare printre zabrele. Saracii de noi, ce ne mai distrau bancurile cu romani!
