Ş-altă dată, ş-altă dată, o să-l mai remaniem o dată. Cum şi când ne spune dl Ioan Gavra, prim-vicepreşedinte al PUNR, partid care a intrat mascat la guvernare, acest lucru fiind uşor de demonstrat tocmai prin faptul că nu a primit nici unul din cele patru portofolii puse în joc. Aşadar, iată declaraţia fruntaşului PUNR-ist care face să scârţâie alte două scaune ale guvernului Văcăroiu: "Până la sfârşitul lunii aprilie vor mai avea loc două remanieri în cadrul Guvernului. Criteriul principal al viitoarelor schimbări ar trebui să fie ritmul reformelor în cadrul celor şapte-opt ministere care vor fi supuse unor astfel de analize”. Aşa că dlui Gavra nu-i rămâne decât să bată cu pumnul în tejgheaua guvernului şi să-i comande d-lui Văcăroiu, cu un aer superior: "Băiete, două remanieri mici, te rog”. Dar primul-ministru al României are de ales între "comanda” PUNR-ului şi oferta de ultimă oră a Partidului Alianţei Civice. După ce veţi citi această ofertă-declaraţie, vă veţi prinde că această formaţiune politică este cârmuită tocmai de la Seul. Deci, citiţi şi luaţi aminte: "Partidul Alianţei Civice consideră că formarea unei majorităţi parlamentare stabile între PDSR şi Opoziţie şi alcătuirea unui guvern susţinut de acestă majoritate reprezintă singura soluţie acceptabilă petnru ţară. Perpetuarea coaliţiei dintre PDSR şi partidele din stânga eşichierului politic ar reprezenta un dezastru. În acest context, noi nu vom precupeţi nici un efort pentru a determina oamenii lucizi din PDSR să ni se alăture pentru a nu se irosi şansa redresării politice şi şansa redresării economice ale României”. Spunându-vă că această declaraţie este semnată de vicepreşedintele PAC, Nicolae Ţăran şi că dl. Manolescu, preşedintele partidului se află de-a dreapta lui Ion Iliescu prin Coreea, vă zic bună dimineaţa!