După ce Nicolae Ceauşescu a înşirat blocuri peste tot acolo unde cerul se întâlneşte cu pământul şi fiul său Nicu a declarat că "pe tot ce a construit tata, voi nu sunteţi în stare să daţi nici cu var”, iată că un alt caz ce vizează construcţiile intră în scenă. Astfel, celebra actriţă Aimee Iacobescu este decisă să demoleze cele două case construite pe terenul bunicilor săi, din satul Unguriu, judeţul Buzău, teren pe care l-a redobândit ca moştenitoare, cu hârtie la mână în anul 1991. Pe cele 3 ha de pământ, bune de făcut pe ele un act de cultură, care i-au revenit, s-au construit două locuinţe, actriţa jucând rolul de a-i da în judecată pe proprietari. Dacă dna Aimee Iacobescu face cumva parte dintre actorii grăbiţi sugerăm să apeleze la alde domnu’ Miron Cosma şi ai lui, care tot e vorba să intre în grevă. "Dacă nu vom soluţiona cele trei probleme pentru care am venit la Bucureşti – finanţarea, corectarea lunară a preţului la cărbune şi stoparea impozitării drepturilor pe care le-am obţinut prin decrete-lege sau hotărâri de guvern – ne vom întoarce la Târgu Jiu şi vom declanşa greva generală”, a spus dl Ion Vasile, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din RAL Târgu Jiu. De subliniat că dl Ion Vasile a făcut această declaraţie aseară pe la ora 18.00, în timp ce juca ţonţoroiul prin faţa Ministerului Industriilor, gata să fie primit de un secretar de stat sau, în cel mai rău caz, de portarul instituţiei. Bagă cărbuni băieţii, nu se joacă. Aşa cum (aţi citit în pagina 1) un deputat în Parlamentul European a făcut un joc de cuvinte referind-se la Marea Cruce a "Ordinului de Bani” oferită de regina Angliei lui Ceauşescu: "Acesta merita Ordinul Băii… de sânge”. Adăpostiţi-vă sub un duş cu apă rece, oameni buni! Bună dimineaţa!