A venit ziua primului meci. Toate evenimentele de azi pălesc la umbra marelui eveniment: meciul de fotbal România-Columbia. Iată ziua în care mulţi vor înţelege de ce Hagi a simţit că poate să le spună unor ziairşti “bă”. Pentru că, striviţi de greutăţile şi necazurile vieţii, oamenii primesc bucuria fotbalului, de-o fi să fie, ca pe o binecuvântare. E prea mult? E prea puţin? E înjositor? E înălţător? Nu ştiu dacă poporul brazilian, de exemplu, ar fi trăit şi suportat atâta mizerie şi umilinţă dacă fotbalul n-ar fi jonglat cu inimile sud-americane aducându-le atâta bucurie. În cazul în care un mare jucător, Hagi de exemplu, mi-ar spune “bă” trimiţând-mă să-i fac statuie, probabil că l-aş trimite şi eu undeva. Pentru ca atunci când va fi la mijlocul terenului intonând imnul naţional să tremur în acelaşi ritm cu el. Pentru ca atunci când va sclipi în joc aducând victoria şi bucuria să-i ridic osanale. Ce fel de sânge mai curge prin venele poporului ăsta? Când clocoteşte gata să înece toţi duşmanii, când se odihneşte gata să-l ierte pe cel care până mai ieri fusese pe punctul de a-i strivi destinul. Astăzi, binecuvântarea a milioane de români poate să vină prin fotbal. Suntem gata, facem ultimele pregătiri, s-o primim. Bă Hagi, am ajuns la cheremul piciorului tău!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
