Soarele sapă ca o cârtiţă în nori. Marea se joacă cu ţărmul de-a şoarecele şi pisica. Un cuţit de lumină taie oriznotul ca pe o hârtie creponată. Ici şi colo el scapă din mâna soarelui şi face ochiuri în cer, ferestre deschise pentru păsări. De două zile marea n-a mai respirat aer proaspăt. Îşi întinde valurile şi trage în piept, până-n adâncuri, ochiuri întregi de lumină. O barcă de pescari întrerupe orizontul, iar alta îl ia de la capăt. Ploaia a stat. A plouat de a turnat cu găleata lui Dunmezeu. Oamenii rătăcesc pe plajă şi întreabă în ce anotimp suntem. Parcă de mâine ar începe culesul viilor. Ce-o fi în mintea strugurilor? Ce-o fi în mintea anotimpurilor? Bătrâna vară a plecat în concediu să-şi odihnească zilele şi a trimis Toamna să-o înlocuiască. Probabil că Primăvara a plecat în munţi a ski. Iarna va coborî în curând la câmpie să culeagă porumbul.
Asfinţitul s-a întins şi se odihneşte pe mare. Cerul seamănă cu o coală albă de hărtie pe care a fost vărsată o călimară cu cerneală albastră. Undeva, pe această coală, aşteaptă să fie pictată luna ca o boabă de strugure bine pârguită, înecată într-o picătură de ploaie.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
