Aer de toamnă

Ca de obicei, nici anul acesta n-a observat nimeni că a venit toamna. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt multe şi complexe. Bineînţeles, nu intră în calculul nostru cei pentru care toamna înseamnă ploaie şi vânt, adică nu-i băgăm în seamă pe cei care, superficial confundă toamna cu buletinul meteo. Am scris şi cu alte ocazii despre acest fapt oarecum dramatic pentru sufletele noastre şi n-aş mai fi făcut-o dacă n-aş fi observat că într-o lume atât de grăbită vezi hăituiala din zilele trecute.
Trecem printr-o criză nemaiîntâlnită a sensibilităţii, a inspiraţiei şi imaginaţiei, a romantismului. Toamna a ajuns să trezească pentru foarte mulţi dintre semenii noştri doar sentimente legate de zacuscă şi murături. Nu pot să cred că tehnologia informaţiei şi tehnologia bulionului au omorât orice urmă de sensibilitate, orice urmă de poezie în noi. Ar fi culmea să dăm vina pe anotimpuri, pe toamnă în cazul de faţă, că nu mai sunt ceea ce au fost odată, vezi întrebarea “unde sunt iernile de altădată?”. Dar noi, unde suntem noi cei de altădată? Sau nu mai suntem noi şi atunci răspunsul la întrebare vine de la sine.
Zilele trecute, fără să vreau, am tras aer în piept şi dintr-o dată mi s-a umplut sufletul de toamnă. Aproape că-l simţeam zăbtându-se în mine ca o pasre ajunsă şi prinsă într-un loc în care n-avea ce să caute. Era un aer care avea gust, mi-a venit să muşc din el, un aer adânc, răscolitor. A răscolit şi trezit în mine toate toamnele pe care nu le-am trăit în ultimii ani.
MARIUS TUCA