Adrian Severin şi-a prezentat demisia. Un gest fără precedent în diplomaţia română postdecembristă. Un gest care, dincolo de culise, ne arată că am păşit cu paşi mărunţi spre calea democraţiei în mentalitate. Adrian Severin devine de-aia de acum încolo interesant. Cariera sa politică, criticată de mulţi şi anunţată ca fiind ratată, îşi va lăsa amprenta de acum încolo în băncile Camerei Deputaţilor. Adrian Severin a lăsat locul liber pentru Andrei Pleşu, dar a anunţat că nu se va lăsa bătut. Şi va continua bătălia pentru că, aşa cum susţine domnia sa, lista cu “spionii” există. În PD, Petre Roman a dat tonul. Există în rândul democraţilor, însă, două curente de opinie care vor declanşa o serie de disensiuni. Există în partidul lui Petre Roman oameni care l-au crezut pe Adrian Severin după cum există şi membri democraţi care se îndoiesc de cele spuse. Se pare însă că dl Adrian Severin nu a aflat de susţinera unor colegi, atâta timp căt s-a declarat singur în bătaia puştii. Şi a venit Andrei Pleşu, care, în 1991, deşi nu s-a declarat monarhist, a demisionat din cabinetul Roman deoarece guvernul din care făcea parte nu l-al ăsat pe fostul suveran să intre în ţară. Justificarea demisiei sale lasă să se înţeleagă că Adrian Severin a fost neînţeles de cei cărora li se adresase. “Singur împotriva tuturor nu pot face mare lucru” Hărţuit sau nu, plictisit sau nu, vinovat sau nu Adrian Severin îşi va continua lupta. Şi cum spuneam, de-abia de acum încolo începe să devină interesant.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ