A venit toamna?

În nici unul din aceşti ani de trazniţie a sufletelor toamna n-a intrat în preocupările noastre. Anul acesta, cu atât mai puţin, dată fiind campania electorală care precede alegerile generale. Mă încăpăţânez în fiecare an să scriu despre venirea antompurilor. Într-o lume normală, bucuria unui astfel de eveniment ar trebui să fie imensă. A venit toamna! Ei şi? Ce dacă a venit? Nu vedeţi că avem treabă? “Îmi cer scuze că v-am deranjat”, ar putea spune toamna. Şi noi, în importanţa banală pe care ne-o dăm să spunem: “Nu face nimic!” Fraţilor, a venit toamna! Nu-ţi trebuie cine ştie ce suflet de poet ca să tresari, nu-ţi treuie o stare de abandon ca să îmbrăţşezi ideea unei primiri a ultimului anotimp romantic. “A venit toamna” nu mai convinge nici frunzele să i se supună. Semnificaţia unui eveniment, aşa cum e sosirea toamnei, se rezumă la a pune murături şi a face zacuscă. În rest, nişte inimi neprihănite îi respiră înnebunite aerul şi-i sorb mustul pe nişte bănci părăsite, prin parcuri. Focul mocnit al toameni nu mai reuşeşte să aprindă nici marile spirite care se hrăneau odinioară din flacăra ei. Venirea toameni a devenit un timp oarecare, un timp în care secundele sunt comune. Smnficiţaia lor n-are nimic aparte. Măsoară timpul şi atât. S-a întâmplat ceva cu noi în toţi aceşti ani sălbatici. S-a întâmplat că sufletele nosatre au tras timpul înapoi, devenind atât de goale şi triste, dar mai puţin fericite ca la începuturile lumii, când doar fizic smţirăm  anotimpurile. De parcă astăzi se închide un cerc al zămislirii unei lumi fără anotimpuri, fără sentimente fără cuvinte şi, în cele din urmă, fără viaţă. Altfel nu se explică de ce când vine toamna, de ani buni încoace noi, suntem mai mereu plecaţi.