În Sfânta și Marea Vineri Părinții Bisericii au rânduit să nu se oficieze nici o Liturghie. În ziua aliturgică se ajunează, credincioșii fiind invitați la rugăciune și meditație profundă, scrie basilica.ro.
„Vinerea Patimilor sau ziua răstignirii pe cruce a Mântuitorului, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, este o zi de reculegere profundă, o zi de meditare la Patima și Moartea Domnului, o zi pe care credincioșii o cinstesc cu rugăciuni și imne de o deosebită frumusețe. Este ziua în care ne aducem aminte de răstignirea Mântuitorului, de Patima cea Sfântă și Dumnezeiască pe care a suferit-o pentru mântuirea întregului neam omenesc. Este o zi în care nu se săvârșește nicio Sfântă Liturghie. Este o zi în care credincioși ajună până seara împlinind îndemnul Mântuitorului care spune: când se va lua Mirele de la voi atunci veți posti”, a spus Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii referitor la semnificația Vinerii Mari.
În Vinerea Mare, credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf care reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului.
Celelalte zile aliturgice din anul bisericesc sunt lunea și marțea din prima săptămână a Postului Mare, miercurea și vinerea din Săptămâna Brânzei și vinerea dinaintea Crăciunului și a Bobotezei, atunci când aceste praznice cad duminica sau lunea.