Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a declarat-o duminică pe Maica Domnului ca protectoare a oraşului Negreşti Oaş. Proclamarea a avut loc în Catedrala cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” din oraș. Documentul a fost citit de Părintele Cristian Ştefan, consilier eparhial, informează Episcopia Maramureșului și Sătmarului, relatează basilica.ro.
Înainte de a fi citit actul de proclamare, Ierarhul a oficiat slujba de sfințire a icoanei special pictată pentru evenimentul important al comunității maramureșene.
Hotărârea ca Maica Domnului să fie ocrotitoarea orașului Negrești Oaș a fost luată în ședința Permanenței Consiliului Eparhial din data de 5 decembrie 2019.
Icoana cuprinde pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, pe fundal fiind Catedrala Oaşului, două familii creştine de oşeni, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil și Sfânta Cruce. În partea de sus sunt reprezentate însemne specifice Ţării Oaşului.
Atât în cadrul instituției primăriei orașului cât și în școli, grădinițe, așezăminte sociale și culturale, icoana va fi așezată la loc de cinste.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmărului a acordat, din încredințarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, pentru interpreta de muzică oşenească Maria Tripon şi pentru Nicolae Pop, membru al Asociației Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Oaș, care s-a remarcat prin activităţile realizate.