Alina Manole are în ochi lumină din strigătul lunii şi zâmbet ghiduş cu care cheamă piticii la taifas. Cantautoarea a cucerit publicul prin talentul său dar şi prin felul de a fi, ce transmite puternic adâncuri ale fiinţei sale, ascunzând, în acelaşi timp, sub surâs şi tăceri, arhipelaguri de cer. Volumul său ,,Aventurile răţoiului Adalbert” (editura ,,Luna Pătrată, 2016) a apărut ca o farfurie zburătoare. Să uimească şi să bucure în acelaşi timp.
A transferat în scris şi a închis între coperte, o parte a fanteziei sale de copil. Mi-a spus, cândva, că ea este răţoiul Adalbert. Un personaj de basm care strâmbă din cioc când este trezit brusc din somn. ,,Mai avea nevoie doar de un pic de timp până să se prindă cum stau lucrurile în lumea reală”. Mama Li, Bizou, Pit şi Faz, Nor cel Mic sau Vultur sunt personaje ce îi compun răţoiului Adalbert realitatea ficţională şi, pur şi simplu, sunt vii.
Le vezi şi le auzi, trăind într-o carte foarte frumoasă, frumoasă şi la propriu, colorată, cu coperţi şi pagini bune de mângâiat, cu desene care vorbesc prin impact vizual, realizate de Alina Iftime. Respiră între poveştile din carte delicateţe, candoare, inocenţă, mirare, răsfăţ şi tandreţe. Ingrediente şi stări proprii copilăriei, de care, însă, şi oamenii mari au nevoie pentru a fi fericiţi.
Lansarea volumului (culmea, de debut!) semnat de Alina Manole a fost în sine o poveste bine scrisă cu lumina unei duminici de vară promisă. S-a întâmplat în prima zi cu soare şi căldură, acordată parcă la temperatura clipei şi emoţiile autoarei.
Oameni senini, copii, părinţi şi prieteni i-au fost alături Alinei Manole pe o terasă în care mirosea a fericire. Am simţit în aer, tânjirea de a redeveni copil. Şi bucuria că se poate. Sigur, trăirile autoarei au spintecat văzduhul. Cuvintele ei puţine şi cântecul răţoiului Adalbert care are o inimă mare în piept.
Eu am văzut cum inimile celor prezenţi creşteau şi ele, inundate de redescoperirea copilăriei din fiecare. Am mai văzut, de asemenea, că atunci când dăruieşti bucurie, ţi se întoarce înzecit. Este un miracol să reuşeşti să oferi lumina copilăriei întrupată în cuvinte.
Să faci cunoştinţă, tu, cititorul cu un personaj pufos care îşi deschide ochii pe rând. ,,Din când în când îşi ridicau capetele pentru a păstra drumul drept şi soarele le intra în ochii mici şi îi bulversa pentru următorii paşi.” , scrie Alina.
Oare nu ni se întâmplă şi nouă, uneori? Să ne rugăm pentru a ne putea îndrepta capetele pentru a păstra drumul drept? În această cheie am citit cartea.
Observând cât adevăr este în trăirile emoţionale ale copilului-personaj-răţoi, cel care trăieşte şi vorbeşte încă, în noi. Îi mulţumesc Alinei Manole, pentru gestul său rar şi plin de nobleţe. Mi-a înseninat ziua, mi-a dăruit copilărie. Şi o asigur că Adalbert a pornit cu dreptul în lume, într-o duminică frumoasă. De acum, aşa închis între coperţi, este liber, trăieşte şi respiră. Va adormi liniştit, în sufletele cititorilor. Se va trezi îmbufnat şi confuz, pentru a râde apoi la soarele care îi intră în ochi.
,,Aventurile răţoiului Adalbert” de-abia încep. Mai cu seamă că va urma şi volumul al doilea. Până atunci, să ne bucurăm! De darul splendid al Alinei Manole (al cărei volum de versuri îl aştept cu fierbinte înfrigurare), de destinele cu har care sunt lângă noi, de însăşi clipa ce trece în foşnetul delicat al copilăriei.
