La mulți ani, Nicola! Îndrăgita interpretă împlinește 56 de ani

05 Noi 2024 | scris de Paul Rogojinaru
La mulți ani, Nicola! Îndrăgita interpretă împlinește 56 de ani

Frumoasă, caldă, feminină, mamă a trei copii, Nicola rămâne în conştiinţa iubitorilor de muzică drept una dintre cele mai bune voci a ultimelor decenii. 

Chiar dacă de o bună bucată de vreme nu mai este la fel de prezentă în spectacole, în concursuri gen „Eurovizion”, în apariţii Tv ori la radio, nimeni nu uită piesele sale de succes „Lângă mine”, „De mă vei chema” sau „Honey”. Şi mai ales nimeni nu-i uită traseul muzical şi ascensiunea fulminantă.

Astfel, de la Festivalul Mamaia 1985, unde obține premiul teatrului Fantazio și premiul de cel mai bun prieten al carului 5 TVR alături de grupul muzical Forte, cu participări la megaconcerte (prin anii 2000) și prezențe la Eurovizion, cu piese devenite hituri în țară, difuzate apoi pe bătrânul continent și chiar în SUA, Nicola a avut un parcurs muzical ascendent, devenind una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe autohtone.

S-a născut la 5 noiembrie 1968, în București, și cântă încă de copilă, debutând sonor în fața „publicului” aflat în tramvaiele sau în autobuzele în care călătorea cu mama sa. Cum se așeza pe scaun, începea brusc să cânte privind pe geam. Curajos, fără trac, tocmai ea, care la grădiniță, când era solicitată să spună o poezie sau să fredoneze un cântecel, se fâstâcea toată. „Repertoriul” era compus mai ales din piesele lui Mihai Constantinescu, cu cântecele pentru copii.

Prin clasa a V-a descoperă trupa Abba și de aici începe nebunia. Împreună cu o colegă de clasă scriau versurile melodiilor și repetau toată ziua, fie că erau la școală sau acasă. Mama o încurajează, dar tatăl ia poziție încercând să-i explice că „meseria” de cântăreață nu e una serioasă, că trebuie să ajungă medic sau inginer. Deși nu se vedea urcând pe scenă, din cauza timidității, minunea se întâmplă.

Prin clasa a IX-a, un coleg dintr-un grup folk, care reprezenta școala la „Cântarea României”, se îmbolnăvește. Este propusă să-l înlocuiască și se întoarce cu locul I pe țară, spre fericirea tuturor. Într-o zi, ajunge la Clubul Uzinei „23 August”, cunoaște o trupă adevărată, i se face propunerea de a fi solistă în grup, iar la îndemnul liderului trupei se înscrie la Școala Populară de Artă, la clasa Mihaelei Runceanu. La propunerea acesteia, împreună cu alte trei colege, formează trupa Forte.

După o vreme, trupa se destramă, face echipă cu una dintre fostele colege și încep să cânte în deschidere la concertele formației Holograf. După doi ani cântă în vechea trupă Voltaj și simte pentru prima oară dorința de-a ieși singură pe scenă. Curând, primește propunerea de a fi noua solistă a trupei Riff (care tocmai se despărțiseră de Laura Stoica) și urmează o perioadă benefică pentru ea.

Vine apoi vara lui 1989, când îl cunoaște pe Mihai Alexandru. Se desparte de Riff și rămâne cu Mihai. Peste un an se căsătoreau, iar peste alți trei scoteau prima lor melodie de succes: „Balerina”. De atunci, destinul său muzical devine cu adevărat strălucitor!

Susține concerte la Cannes, Monaco și în mai multe orașe din Elveția, participă la megaconcerte precum Eclipsa 1999, Reveliunea 2000 și Propaganda Pro FM, ia o mulțime de premii și Discul de platină cu albumul „Best of Nicola”, ajunge la Eurovizion și scoate albume care conțin o mulțime de hituri. Așa și-a consolidat o poziție de vârf în fenomenul muzical autohton și și-a nimbat numele cunoscut de aproape toți românii: Nicola.

De menţionat că, de câțiva ani, artista a făcut o schimbare majoră de stil, abordând genul trance, o formă nu tocmai comercială de muzică, realizată din sintetizatoare, stil însă pe care îl consideră a o defini cel mai bine în momentul de faţă. În 2019 Nicola se califică în semifinalele Eurovision România 2019 cu piesa Weight of The World.

Astăzi, îndrăgita cântăreață împlinește 56 de ani. Să-i urăm numai de bine, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi și să ne bucure pe mai departe cu muzica și glasul său minunat. La mulți ani, Nicola!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră