Cu un glas care a surprins lumea jazz-ului, cu inflexiuni vocale care adună sonor accente din Amalia Rodriguez, Edith Piaf ori Cesaria Evora, cu o halucinantă prezenţă scenică de “bocitoare de rit bizantin”, cum ea însăşi se autodefineşte, Maria Răducanu este considerată, de critica de specialitate, ca fiind reprezentativă pentru “noul val românesc” de jazz. Însă cel mai mult îi place să reinterpreteze vechi cântece din folclorul românesc, cu predilecţie piese celebre din repertoriul Mariei Tănase.
Nu cântă pentru bani. Cântă după propria-i simțire și pentru sufletul publicului. Iar atunci când o face, pune atâta patimă și atâta „ființă” în ceea ce interpretează, încât, atunci când cântă într-un club, nici chelnerul nu mai îndrăznește să ia comenzi până nu se termină actul artistic.
Cunoscută mai mult în străinătate decât în țară, este atât de „specială” încât a ajuns să facă înregistrări (pentru albumul Tzadik) la casa de discuri a lui John Zorn, celebrul saxofonist și compozitor american, care spunea despre ea: „Posedând una dintre cele mai distincte voci din lume, Maria Răducanu întrepătrunde doina românească cu fado, Rembetiko, blues și improvizații creând o muzică pură, profund emoțională și care-ți merge direct la inimă”
Cu un glas care a surprins lumea jazz-ului, cu inflexiuni vocale care adună sonor accente din Amalia Rodriguez, Edith Piaf ori Cesaria Evora, cu o halucinantă prezenţă scenică de “bocitoare de rit bizantin”, cum ea însăşi se autodefineşte, Maria Răducanu este considerată, de critica de specialitate, ca fiind reprezentativă pentru “noul val românesc” de jazz. Însă cel mai mult îi place să reinterpreteze vechi cântece din folclorul românesc, cu predilecţie piese celebre din repertoriul Mariei Tănase.
S-a născut la 3 noiembrie 1967, în Huși, județul Vaslui, într-o familie care cânta la fel de frumos, însă numai tatăl avea studii muzicale. De cântat, a cântat de mică și chiar a început prin a studia vioara. Numai că, după câțiva ani de vioară, a găsit o chitară la Casa pionierilor și-a început să „buchisească” acordurile, ca mai apoi să „inventeze” altele ori să le reinventeze pe cele inventate deja.
N-a făcut un liceu de muzică, însă prin 89, pe când era studentă la Filologie, s-a hotărât să ia niște lecții de jazz de la doi jazzmani cunoscuți: Marius Popp și Mircea Tiberian. La primul a ajuns numai o dată, la Tiberian a mers vreo două luni. Într-o primă fază, Tiberian n-a pretins bani, dar cum Maria întârzia îngrozitor, acesta a hotărât ca tupeul și atitudinea nonșalantă să fie taxate. Când a rămas fără bani, s-a oprit din studiu. Într-un final a învățat jazz de una singură.
Timpul a trecut, muzica Mariei a început să fie din ce în ce mai ascultată și mai apreciată, numele său a ajuns să fie rostit tot mai des, ea însăși fiind adesea comparată cu Edith Piaf, Amalia Rodriguez, Cesaria Evora sau Maria Tănase. Cu toate astea, nu banii sunt cei care o motivează să-și dea sufletul pe scenă.
„Eu nu cât pentru avantaje materiale, nici pentru glorie, deși ambele mi-ar fi cât se poate de accesibile, dacă aș juca după regulile pieței. Cânt, pentru că nu mă simt autentică în această viață decât așa. Dacă m-aș gândi la câți bani iau după un concert, n-aș putea să cânt o notă. Nu sunt oglinda banilor pe care-i câștig lunar sau a confortului din casă. Sună cumva romantic, dar viața unui om, eventual și bruma de artă din ea, sunt, totuși, libere de adunări și scăderi, de chitanțe și note de plată.”
„Eu am câtat și cât în diverse medii, iar cel mai ne-provocator mi se pare să cânt într-un mediu în care sunt sigură că o fac pentru oameni care mă înțeleg. Nu. E provocator să cânți pe stradă, e provocator să cânți în metrou, într-o cârciumă de mâna a șaptea din Ferentari...”, se confesa mai demult cântăreața.
Astăzi, minunata cantautoare împlinește 57 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, bucurii nemăsurate, clipe frumoase lângă cei dragi, împliniri și să-i mulțumim pentru toate bijuteriile muzicale dăruite nouă și lumii întregi. La mulți ani, Maria Răducanu!
