Graseiază muzical, cântă fenomenal şi compune versuri haioase, sensibile ori militante. Atent la bunul mers al cetăţii, mai demult, a tras un claxon, ca să anunţe că aici sunt banii dumneavoastră. Cine a înţeles, a înţeles şi că numai criogenia (mai) salvează România!
Mai târziu, ne-a şoptit (voit bâlbâit!) care sunt cele 2 cuvinte şi ne-a întrebuat unde ne tot căutăm iubirea, când ştim că-i aici! Aşa e el, Dan Teodorescu, dintotdeauna solistul vocal al trupei Taxi.
Carismatic, cu replică și umor fin, acid pe alocuri, ironic și autoironic în egală măsură, compunând și interpretând o muzică ce nu prea poate fi încadrată într-un gen anume, cu un timbru vocal extrem de ușor de recunoscut, cu „lipici” și mare priză la public, Dan Teodorescu este unul dintre cei mai îndrăgiți soliști vocali din România, membru fondator și liderul trupei Taxi.
S-a născut la 7 martie 1965, în București, și-a copilărit într-un bloc ceaușist, undeva între Bucur Obor și Liceul „Iulia Hasdeu”.
Poartă ochelari încă din clasa I-a și puțini și-l pot imagina în acea vreme mic și gras, cum era de fapt, un tocilar înrăit și silitor, cu premiul I și coroniță în fiecare an.
Și-a revenit – fizic vorbind – prin clasa a VII-a sau a VIII-a, urmând ca liceul să-l lecuiască definitiv de asiduitatea învățatului „la sânge”, mai ales că prima chitară de la tatăl său a fost primită în clasa a IX-a.
„Așa s-a ales praful de toată ingineria mea. Bine, am ajuns și inginer, dar sunt o rușine, după cum declar de fiecare dată când am ocazia. Sunt o rușine pentru și printre ingineri, o dată cu chitara aia s-a terminat totul. Mai târziu am făcut greșeala să-mi cumpăr și niște clape...”, recunoaște malițios Dan.
Termină Liceul „Mihai Viteazul” din București, în 1983, unde a învățat destul de bine, din moment ce ia examenul la Facultatea de Tehnologie și Construcția Mașinilor din cadrul Institutului Politehnic București, pe care o absolvă în anul 1989.
Prinde o repartiție de inginer mecanic la Videle, iar mai apoi îl găsim ca profesor de desen la Liceul din Roșiori de Vede. Ajunge inginer la firma „Inveco” și baterist și solist vocal în baruri de noapte, timp de 5 ani.
A fost membru fondator al formației rock „Altceva” și, pe 13 martie 1999, anunță oficial înființarea trupei Taxi, alături de alți trei colegi: Adrian Bordun, George Pătrănoiu (chitaristul trupei în perioada 1999-2006, decedat la sfârșitul anului trecut) și Luci Cioarga.
În aceeași lună deja lansează piesa „N-ajung la ele”, care nu prea prinde la public, dar nu se lasă și băieții revin cu piesa „Criogenia salvează România”. Situația este salvată și, o dată cu ea, drumul ascendent al trupei începe să se contureze.
Sunt nominalizați la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”-1999, în noiembrie același an lansează „Jumătate de album”, iar, în februarie 2000, cei patru câștigă preselecția pentru Eurovizion cu melodia Luna (The Moon).
De atunci au compus și-au avut succes cu piese pe care toată lumea le cunoaște: „Aici sunt banii dvs.”, „Vishine”, „Trag un claxon”, „Mi-e dor și doare”, „Comunitaru”, „Ea încă mă iubește”, „Agentu 008”, „Stelele care cad”, „Băi, treci la coadă”, „Cele două cuvinte”, etc.
Astăzi, Dan Teodorescu împlinește 59 de ani. Să tragem un claxon și să-i urăm sănătate, bucurii inspirație și cât mai multe piese de top. La mulți ani, Dan!