De departe, cea mai îndrăgită şi, poate, cea mai frumoasă interpretă a noastră de muzică uşoară a anilor 70-80, distinsă, elegantă, cu un aer de nobleţe ce n-a părăsit-o niciodată, Angela Similea n-a fost întrecută în toate astea decât de vocea sa cu timbru unic, voce pe care o recunoşti imediat de la primul vers cântat.
În acei ani, oricare disc nou al ei înregistrat la “Electrecord” se evapora imediat din magazine, iar când apărea pe micile ecrane încetau subit toate activitățile domestice ale gospodăriei, bărbații mai ales instalându-se în fața televizoarelor să o vadă şi să o asculte pe graţioasa doamnă.
S-a născut la 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie, lângă București, de unde era tatăl său. Cum mama provenea dintr-un sat de lângă Mangalia, micuța Angela acolo și-a petrecut copilăria și vacanțele, iremediabil îndrăgostită de acele locuri și fascinată „până la lacrimi” de turmele de oi, hergheliile de cai, bostănăriile cu pepeni dulci ca zahărul și de mesele luate pe câmp, la umbra căruței, când ieșea cu verii la cosit.
Vocea o moștenește de la bunica Anghelușa, o femeie puternică (dar sensibilă), care a crescut singură 12 copii.
Când era cu mama ei de mânuță și avea chef, cânta oriunde, chiar și în tramvai, spre nemulțumirea mamei care nu-i încuraja pasiunea pentru muzică, măcar pentru faptul că nu o vedea ca pe o meserie de viitor, considerând-o indecentă, frivolă.
Drept pentru care, după liceu, Angela a vrut să urmeze o facultate de medicină, pentru a deveni medic pediatru.
În timpul liceului, pe când era solistă la cor, o remarcă profesorul său de muzică, Marin Teofil, care o duce la Ansamblul UTC-ului, condus de maestrul George Grigoriu. Acesta o sfătuiește să ia în serios această carieră și-o prezintă profesoarei de canto Florica Orăscu.
După aproape zece ani de studiu, când calitățile ei vocale devin mai profunde și mai generoase, efortul, tenacitatea și ambiția îi sunt pe deplin răsplătite, în anul 1970, la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” Brașov, unde a câștigat „Cerbul de Argint”.
Traiectoria muzicală, luminoasă, a Angelei Similea începea să se profileze intens în universul sonor al muzicii ușoare. Se năștea o stea, strălucitoare ca un luceafăr, care nu se mai putea întoarce niciodată din drumul ei (ca-n „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian).
Radioul și televiziunea își fac sârguincios treaba promovând-o insistent, chemând-o constant pe platouri la majoritatea emisiunilor muzicale și de divertisment.
Obține numeroase premii, joacă în filme și musicaluri cu neostenită energie, punând întotdeauna publicul pe primul loc, familia ocupând locul secund.
Astfel, în 1981, intră în distribuția musicalului „Corina”, după „Jocul de-a vacanța”, piesa lui Mihail Sebastian, făcând un rol memorabil alături de Florin Piersic. Urmează „Fratele meu, Charles” (după comedia Școala băieților) și muzicalul „Adio, femei”, alături de Ștefan Iordache.
Ca filme, joacă în „Rămășagul” (regia Ion Popescu Gopo), „Trenul de aur” și, în 2004, în scurtmetrajul „Să mori de dragoste rănită” (piesa a fost declarată „melodia secolului XX” de către public). Cu puțini ani în urmă, Angela Similea şi Marius Ţeicu au lansat trei albume noi: “Să ne reamintim”, “Trăiesc” şi “Refrene de aur”.
Mâine, frumoasa, unica, irepetabila, sensibila, delicata interpretă împlinește 77 de ani, ani trăiți în muzică și pentru muzică, pentru publicul care i-a fost tot timpul alături, dându-i constat energia și tăria de-a merge mai departe.
Să-i urăm zile frumoase ca ochii ei mari, un veșnic albastru infinit, bucurii, împliniri pe toate planurile și multă sănătate. La mulți ani, minunată Angela Similea!
