Adrian Ilie a strălucit glorios pe zeci de terenuri de fotbal, încântând prin evoluţiile sale cuceritoare. Era spaima fundaşilor şi „ucigaşul” portarilor în multe meciuri decisive.
Păi, când se lansa „Cobra” spre careul de 16 m advers, fundaşii făceau atacuri de panică iar portarii căpătau instantaneu constante durei de cap netratate cu antinevralgic, ori de câte ori şuturile acestuia muşcau veninos din plasa porţii!
A fost unul dintre cei mai importanţi atacanţi ai noştri după 1990, supranumit „Cobra”, cu un talent nativ care l-a favorizat de-a lungul întregii cariere sportive, iubit de publicul spectator român, dar şi de cel al echipelor străine pe la care a trecut.
S-a născut la 20 aprilie 1974, în inima Olteniei, la Craiova, într-o familie de sportivi, moştenind şi el şi fratele său, Sabin Ilie, talentul de la tatăl lor care a făcut la rândul său sport de performanţă.
Ca junior, a început prin a juca la Extensiv Craiova, a trecut apoi la seniori, la Electroputere Craiova, unde a evoluat un an de zile (1992-93), fără însă să ajungă să îmbrace tricoul Universităţii Craiova, deoarece a ajuns direct la Steaua Bucureşti, unde a rămas trei ani (1993-1996) şi a câştigat trei titluri de campion, două cupe, două supercupe, reuşind şi trei calificări în Liga Campionilor.
După atâtea reuşite pe plan intern, a urmat transferul la Galatasaray Istanbul unde, avându-i alături pe doi dintre colegii de la naţionala României, Gică Hagi şi Iulian Filipescu, a reuşit să marcheze 12 goluri în cele 30 de meciuri jucate, câştigând titlul de campion al Turciei.
În urma unei oferte venite de la formaţia spaniolă FC Valencia, Ilie părăseşte patria cadânelor pentru cea a lui Cervantes, ajutându-şi noua echipă (între 1998-2002) să câştige Cupa Spaniei, în 2000 şi 2001 jucând şi două finale ale Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume.
De reţinut că, la Valencia, Adrian Ilie a marcat 29 de goluri în cele 88 de meciuri jucate şi a fost campion al Spaniei în 2001!
În sezonul 2002-2003, Ilie a evoluat la echipa spaniolă Deportivo Alaves, unde a marcat 6 goluri în 22 de partide, iar în sezonul următor la Beşiktaş, marcând de 6 ori în 13 meciuri.
În sezonul 2004-2005, Adrian Ilie a jucat pentru FC Zurich, unde a marcat 7 goluri în cele 23 de partide în care s-a aflat pe teren şi a reuşit să câştige titlul de campion al Elveţiei.
În echipa naţională şi-a făcut debutul pe 22 septembrie 1993 într-un meci împotriva Israelului (câştigat de români cu scorul de 1-0), marcând 13 goluri în cele 55 de partide jucate, participând totodată la Campionatul European de Fotbal 1996, la Campionatul Mondial de Fotbal 1998 şi la Campinatul European de Fotbal 2000.
În anul 2005, drept urmare a numeroaselor accidentări, dintre care cea de la genunchi nerecuperabilă, „Cobra” (supranumit astfel de antrenorul Claudio Ranierri datorită modului în care îşi elimina prin dribling adversarii) se retrage de la echipa naţională. De atunci se ocupă cu afaceri, investindu-şi câştigurile obţinute ca fotbalist în industria turismului.
Mâine, cunoscutul fost atacant, „Cobra-spaima portarilor”, împlineşte 50 de ani. Să-i urăm numai de bine, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi, afaceri prospere şi să-i mulţumim pentru momentele în care ne-a încântat cu driblingurile şi golurile lui, şi pentru tot ce a făcut pentru fotbalul românesc. La mulţi ani, Adrian Ilie!