Draga Olteanu Matei: “Fiecare clipă trebuie să fie o bucurie”

Draga Olteanu Matei a ales în 2006 liniştea şi seninătatea unui oraş precum Piatra Neamţ, pentru că Bucureştiul devenea din ce în ce mai agresiv. A înfiinţat un teatru particular, a scris, a scos piesă după piesă, a cunoscut tineri frumoşi şi interesaţi de un act cultural real, s-a adaptat vieţii de acolo cu zâmbetul pe buze. I-a mulţumit lui Dumnezeu că i-a dat talent şi cu el a ştiut ce să facă. A muncit serios, l-a folosit cum a putut mai bine şi datorită acestuia a avut rezultate foarte frumoase cu care la vârsta pe care iată o împlineşte astăzi se declară mulţumită.

“Nu-mi stă în fire să mă fălesc cu nimic, pentru că talentul vine de la Dumnezeu. Nu este meritul meu că-l am, după cum nu este vina nimănui că nu îl are. Talentul este foarte important atât timp cât ştii să-l foloseşti, să-ţi găseşti mijloacele pentru a-l folosi cum se cuvine. Am avut nenumărate modele în viaţa mea profesională. Marii noştri actori înaintaşi. Teatrul Naţional şi chiar şi celelalte teatre au fost pline de mari actori pe care noi, cei din generaţia mea, ne-am străduit să-i urmăm atât cât am putut. Ne-am străduit din toate puterile. Dacă vrei să înveţi ceva şi te interesează ca drumul tău să fie frumos, şi curat în viaţă şi bun eşti atent la tot ce te înconjoară. Te orientezi după oamenii care au realizat ceva în viaţă, care fac ceva pentru semenii lor. Am primit demult un sfat de la Marcela Rusu, în primii ani de teatru, pe care îl dau şi eu mai departe: «Râzi norocului în faţă!» Aşa că nu m-am plâns niciodată. Nu a fost greu să fiu femeie în meseria mea, de fapt m-am bucurat foarte tare că sunt femeie. Când eram copil eram foarte băieţoasă şi mi-ar fi plăcut să fiu băiat. Mă jucam numai cu băieţii, foarte rar cu fetiţele. Eram mereu pe garduri, prin copaci, jucam ţurca, sau băteam pe stradă mingea. Am făcut «di toati şeli», cum se spune pe aici. Eu sunt însă bucureşteancă get beget, născută la Spitalul Militar.

Pentru mine sărbătoare este fiecare zi în care sunt sănătoasă şi pot face cu adevărat ceva. Una dintre zilele de naştere pe care nu le voi uita niciodată a fost cea când am împlinit 70 de ani. A fost ceva nemaipomenit, la care nu mă aşteptam. Domnul Dinu Săraru m-a sărbătorit alături de colegii care m-au iubit, şi seara, la spectacol, mi-au dat flori. Costel Constantin a ţinut un mic discurs şi împreună cu cei din sală mi-a cântat „Mulţi ani trăiască!‟ Poate vi se pare ciudat, am lăsat să curgă timpul în voia lui pentru că şi aşa nu mai aveam ce să-i mai fac. Planuri nu mi-am făcut niciodată. Am fost preocupată să produc ceva, să fac ceva şi într-adevăr nu am stat. Mi-am şi trăit viaţa cu plăcere pentru că fiecare clipă este preţioasă şi nu trebuie să o pierdem sub nici o formă. Fiecare clipă trebuie să fie o bucurie, cu excepţia necazurilor pe care ni le dă soarta”.