La 19 noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Prooroc Avdie. Din Sinaxar aflăm că acesta se tâlcuieşte “robul Domnului”. Sfântul Prooroc Avdie era din pământul Sihem, din ţarina lui Vitaharam şi a trait cu opt sute de ani înainte de naşterea lui Hristos. A slujit iniţial regelui Samariei Ahav şi apoi lui Ohozia, însă “după ce a trimis Ohozia către sfântul şi marele Prooroc Ilie doi căpitani cu câte cincizeci de oameni, să-i spună să se pogoare din munte şi să meargă la el şi aceştia prin rugăciunea proorocului au fost arşi, împreună cu cetele lor, de focul căzut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca să-l cheme şi să i-l aducă înainte pe al treilea căpitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a căzut la picioarele lui şi s-a rugat să nu-l arză, ci să se pogoare şi să meargă la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a făcut aceasta, aşa cum se pomeneşte în cartea a patra a regilor. Şi de atunci şi în urma părăsind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, făcându-se ucenic al lui, şi proorocind multe a murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).