Biserica Ortodoxă îl pomeneşte la 18 octombrie pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Sinaxarul ne arată că marele Apostol şi Evanghelist Luca a fost din Antiohia Siriei, fiind doctor şi iscusit pictor. “Acesta aflându-se în Teba Beotiei şi, doctorind pe vremea împăratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel şi crezând în Hristos, a părăsit rătăcirea cea părintească, şi lăsându-se de tămăduirea cea trupească, s-a apucat de cea sufletească. A scris şi Evanghelia să către oarecare dregător anume Teofil, care crezuse în Hristos, după cum o ştia de la Sfântul Apostol Pavel. După aceea a scris şi Faptele Apostolilor către acelaşi Teofil. Apoi, după ce s-a dus de la Roma şi a lăsat pe fericitul Pavel, a umblat învăţând toată Grecia şi ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a răposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, mărind Dumnezeu pe Apostolul lucrătorul Său, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul meşteşugului lui cel doctoricesc. (Căci coluria este o doctorie alcătuită din picături de apă de trandafiri şi din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut şi mai mult mormântul lui de toţi. Iar Constanţie, feciorul marelui Constantin, a adus de la Teba moaştele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care şi mucenic s-a făcut, şi le-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, sub sfânta masă, împreună cu ale lui Andrei şi ale lui Timotei. Şi se spune despre dânsul că el a zugrăvit întâi icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu meşteşugul zugrăvirii cu ceară şi alte două şi cum că le-a dus apostolul la Maica Domnului să le vadă, şi această ar fi zis: «Harul Celui născut din mine, prin mine să fie cu dânsele. Asemenea şi icoanele sfinţilor mai marilor apostoli». Şi de atunci s-a împărţit în toată lumea un lucru bun ca acesta, ortodox şi întru totul cinstit” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Tot în această zi este pomenit Sfântul Mucenic Marin cel bătrân care a trăit pe vremea lui Diocleţian şi a lui Aristobul. “Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost bătut cumplit cu toiege şi legându-i-se picioarele cu fiare, a fost băgat în temniţă, şi a două zi iarăşi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, şi l-au bătut fără de milă; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-şi duhul lui Dumnezeu” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
