La 11 aprilie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. S-a născut la Bucureşti, la octombrie 1787, din părinţi temători de Dumnezeu şi a primit la botez numele Constantin. La 20 de ani şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, fiind primit cu dragoste părintească de stareţul Gheorghe care, după un an, l-a tuns călugăr, dându-i numele Calinic. După o lună a fost hirotonit ierodiacon. A vieţuit 43 de ani la Sfânta Mănăstire Cernica, în post, rugăciune şi smerenie, până a urcat în treapta diaconiei. “(...) după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă”, (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Stareţul Calinic era un bun îndrumător al numeroşilor credincioşi care cercetau mănăstirea; era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi prin faptele de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire, timp de câteva luni, un număr mare de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părţi ale ţării şi chiar peste hotare. Pentru copiii din satul Cernica a înfiinţat o şcoală, cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare. Încă din primii ani de stăreţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii. Între anii 1832-1836, a zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, din ostrovul mănăstirii, cu bani primiţi din partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de un cutremur, stareţul a început rezidirea ei, fiind terminată în 1842.Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi, a construit o bolniţă, ambele în ostrovul mănăstirii. Tot atunci s-a ridicat şi clopotniţa, care străjuieşte până astăzi întreaga mănăstire.
În anul 1846 a început zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasărea, mănăstire aflată, încă de la întemeiere, sub oblăduirea directă a Cernicăi; s-a zidit din banii săi şi din daniile unor credincioşi. Cu câţiva ani în urmă ridicase, tot la Pasărea, biserica cimitirului.
Din darurile testamentare ale unei credincioase, stareţul a zidit biserica Adormirea din Câmpina, întemeind şi o şcoală în jurul ei. Din banii mănăstirii, precum şi din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Bueşti şi Sohatu, au fost ajutate mănăstirile Ghighiu şi Poiana Mărului, schitul Icoana din Bucureşti, precum şi câteva biserici săteşti.”
În 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului unde “cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei”, mai spune Sinaxarul.
Sfântul Ierarh Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic mai bine de 16 ani apoi a revenit la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit un an ca simplu monah, mutându-se la Domnul la 11 aprilie 1868. A fost înmormântat în tinda Bisericii Sf. Gheorghe, ctitoria sa.
