Astăzi este ziua ta - Ştefan Bănică Jr

18 Oct 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Ştefan Bănică Jr

Carismatic, seducător, dorit şi adulat de batalioane de femei frumoase (cu două dintre ele, extrem de cunoscute, a şi fost căsătorit), Ştefan Bănică Jr. n-a fost doar un june-prim răsfăţat de “sexul slab”, ci a fost şi este în primul rând un talent înnăscut, moştenindu-şi celebrul tată în triada actor-compozitor-interpret, adăugând la toate astea şi calităţile de regizor, producător şi moderator TV.

Prolific în ceea ce priveşte muzica, a susţinut mii de concerte, de peste 16 ani concertele sale de Crăciun, de la Sala Palatului, devenind deja o adevărată tradiţie.

A lansat 16 albume de autor, vândute în jumătate de milion de exemplare, fiind premiat cu 5 discuri de aur şi 2 de platină. Are peste 30 de roluri în film şi teatru şi-a apărut în zeci de videoclipuri muzicale. Doamnelor şi domnilor…Ştefan Bănică Jr.!

S-a născut la 18 octombrie 1967, în București, ca fiu al marelui actor Ștefan Bănică și al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu și-a avut o copilărie cum puțini aveau îngăduința s-o aibă prin anii 70-80.

„Creatorii” de legende sunt gata să jure cu mâna pe inimă că micuțul Ștefan a cântat pentru prima oară în public, în tramvai, pe când avea numai 3 anișori, dar, cum tatăl său i-a spus să nu mai cânte niciodată gratis, nici c-a mai făcut-o de atunci (gratis, evident!).

Cu adevărat licean, cu „emoții la română”, cu note și absențe reale (dar cu aura vedetei incontestabile) a fost într-una din clasele Liceului teoretic I.L.Caragiale, pe care l-a absolvit în 1985.

Cu toate astea, a apucat să joace încă din timpul școlii în serialul Tv „Eroii nu au vârstă” (regia Mihai Constantinescu), în rolul lui „Guriță”. După liceu, dă examen la IATC, secția actorie, ajunge la clasa Ion Cojar, și termină facultatea în anul 1990.

Încă din primii ani de institut este deja unul dintre cei mai faimoși adolescenți din țară, publicul recunoscându-i meritele și neasociindu-l cu faptul că „deh, mai e și fiul lui Ștefan Bănică!”.

„Am vrut să fiu actor fără să mă gândesc la consecințele faptului că purtam același nume, fără să mă gândesc că singura mea șansă de a ajunge în conștiința publicului era să fac ceva cu impact foarte mare asupra lui. Spre norocul meu, acel ceva a fost filmul Liceenii. A venit exact când trebuia, la momentul potrivit”, mărturisea Ștefan Bănică jr. într-un interviu.

După 1990, pe lângă roluri importante în aproape 10 filme și alte zeci de piese de teatru (bufonul din „A douăsprezecea noapte”, avocatul Billy Flyn din musicalul „Chicago”, Hlestakov din „Revizorul”, George din „Cui i-e frică de Virginia Wolf?”), pe lângă cele 14 albume de autor lansate și sutele de concerte susținute, a avut și prestații de excepție pe micul ecran.

Dincolo de postura de prezentator, moderator, etc. de emisiuni Tv, a făcut un cuplu formidabil cu actrița Emilia Popescu. A câștigat zeci de premii de-a lungul carierei, iar, la 13 mai 2004, Președintele României Ion Iliescu îi conferă actorului Ștefan Bănică Jr. Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Astăzi, îndrăgitul actor şi interpret, fostul jurat de la X Factor, împlineşte 52 de ani.  Să-i urăm tot binele din lume alături de cei dragi, multe bucurii, ani minunaţi și de acum înainte și să ne bucure pe mai departe cu prezența sa în sălile de teatru, în filme, pe micul ecran și în memorabilele sale concerte. La mulți ani, Ștefan Bănică Jr.!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră