Ca să ajungi să fii un bun antrenor de gimnastică (şi în multe alte domenii, desigur!) trebuie să ai vocaţie. Numai aşa poţi să guşti din cupa plină cu vanitate a succesului. Şi Octavian Bellu a avut, cu adevărat, vocaţie.
Antrenorul cu cel mai mare succes din lume (cum a fost declarat de World Records Academy) şi din istoria gimnasticii româneşti, cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi un total de 305 la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene şi la Jocurile Olimpice, Octavian Bellu a condus echipa feminină de gimnastică a României la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi numeroase titluri individuale, întru gloria şi recunoaşterea pe plan mondial a ţării noastre şi a sportului românesc.
De peste trei decenii la cârma lotului feminin de gimnastică (s-a retras însă de mai multe ori, ultima oară chiar după turneul preolimpic de la Rio de Janeiro), Octavian Bellu rămâne cel mai mare antrenor pe care l-am avut vreodată, preluând gimnastica românească de pe o înaltă poziţie, acolo unde o lăsase Bela Karolyi, fostul antrenor al Nadiei Comăneci, stabilit în 1981 în SUA.
S-a născut la 17 februarie 1951, în municipiul Ploiești, a absolvit IEFS-ul, promoția 1974, cu specializarea gimnastică și și-a început cariera ca profesor de educație fizică la Valea Călugărească (1974-1978). Din 1978 intră pe drumul prevestit de ursitoare și, timp de patru ani, îl găsim antrenând lotul de gimnastică al Clubului Sportiv „Petrolul” din Ploiești (1978-1981).
În anul 1981 este solicitat să lucreze, la Deva, ca antrenor la lotul olimpic feminin de gimnastică. Din acel moment, gimnastica feminină românească era din nou pe mâini bune.
Din 1990 devine antrenor coordonator, pregătește loturile olimpice și participă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, la 16 ediții ale Campionatelor Mondiale, 13 ediții ale Campionatelor Europene, 5 ediții de Cupă Mondială, 11 ediții ale Campionatelor Europene de juniori.
Antrenează lotul feminin de gimnastică al României până în anul 2005, urmând ca în perioada 2005-2006 să fie consilier de stat la Administrația Prezidențială.
De mulți ani, însă, alături de Mariana Bitang a constituit cea mai redutabilă echipă de antrenori pe care a avut-o vreun sport românesc, cu un palmares cumulat și format din peste 400 de medalii.
În urmă cu 7 ani cei doi hotărâseră să renunțe (și renunțaseră) la funcția de antrenori coordonatori ai lotului feminin de gimnastică al României, suspendând colaborarea cu Federația Română de Gimnastică în contextul unor probleme familiale extrem de serioase (varianta oficială!), însă, în urma ratării calificării directe la JO de la Rio a echipei feminine de gimnastică (locul 13 în calificări în urma Campionatului Mondial de Gimnastică artistică de la Glasgow), cuplul Bellu-Bitang a fost din nou solicitat pentru o vreme.
“Ceea ce vedeţi la televizor sau ceea ce un nespecialist vede la Campionatele mondiale, europene, la Olimpiadă, toate acele exerciţii care par executate cu dezinvoltură sunt consecinţa unor repetări, care se cifrează la câteva milioane. Perseverenţa, rigoarea, disciplina devin esenţiale. Nu se poate face gimnastică mimând efortul, concentrarea sau dificultatea”, spunea Bellu într-un interviu.
În momentul de faţă este un liniştit pensionar. Dar, după atâţia ani de antrenorat, e greu să stai departe de sala de antrenamente. Cu toate astea, nu s-ar mai întoarce la lot. „Nu mai e momentul să facem parte din fenomen”, declara cu ceva timp în urmă.
Astăzi, reputatul antrenor împlineşte 70 de ani. Alături de toți cei care îl cunosc și-l apreciază – adică de întreaga țară – să urăm reputatului antrenor cu toată simpatia: „La mulți ani, Octavian Bellu!”