Una dintre ultimele gimnaste ale noastre, ce a continuat tradiţia începută la Monteal, în 1976, de Nadia Comăneci, frumoasa, gingaşa, elastica Monica Roşu, a fost cea care a punctat fericit timpul şi spaţiul (arătând încă o dată unde se află România pe harta lumii) cu evoluţiile ei spectaculoase la începutul noului mileniu, culminând cu jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. Aceasta a fost, însă, din păcate, ultima Olimpiadă la care lotul nostru de sportive a dominat întrecerile de gimnastică.
S-a născut la 11 mai 1987, în Bacău, şi-a început gimnastica la patru ani, antrenându-se la acea vârstă fragedă la CSS Bacău. Peste puţină vreme a fost selecţionată în echipa de junioare şi s-a mutat la Oneşti. Primul turneu la care a participat a fost cel de la Charleroi (Belgia), în anul 2000, la Top Gym Tournament, unul dintre cele mai importante concursuri de tineret.
Cooptată în ultimul moment (două sportive selecţionate n-au mai putut să facă deplasarea), Monica n-a convins, mai ales că a plecat uşor accidentată. S-a clasat pe locul 12 la individual compus, după ce a căzut de mai multe ori în timpul concursului. Scepticii deja începuseră să mârâie. Şi totuşi, tânăra gimnastă din Bacău n-a renunţat cu una, cu două, ajungând la Deva, la lotul naţional de junioare, graţie calităţilor sale de acrobată ce-o recomandau clar pentru sărituri şi sol.
Încă junioare, se antrenează asiduu, termină pe locul 4 la individual în cadrul Internaţionalelor României, şi se întoarce cu două medalii de bronz de la Europenele de tineret de la Patras (sol şi sărituri). În 2003, participă la Campionatele mondiale de la Anaheim, obţine medalia de argint în concursul pe echipe şi locul 4 la sărituri, pentru ca anul următor să devină dublă campioană europeană la Amsterdam, cu echipa şi la sărituri. Pariul cu ea însăşi şi cu „scepticii de serviciu”, care-i puseseră calităţile sportive la îndoială, era încheiat!
Vârful carierei urmează însă să fie la Jocurile Olimpice de la Atena. Aici, alături de Daniela Sofronie, Cătălina Ponor, Alexandra Eremia, Oana Ban şi Silvia Stroescu, aduce al doilea titlu consecutiv al României în concursul pe echipe. Apoi, în finalele pe aparate, câştigă aurul la sărituri, efectuând cele mai dificile exerciţii din competiţie.
După această Olimpiadă, Monica suferă o serie de accidentări, care o fac să nu se mai ridice la acelaşi nivel competiţional. În 2005, ratează lotul pentru Campionatele Mondiale, urmând retragerea din viaţa sportivă. Se mută în Bucureşti, o bate gândul să facă antrenorat, însă renunţă înainte de a începe ceva, dezamăgită fiind de slaba dotare a sălilor de sport şi de faptul că ea însăşi n-ar putea să fie „dură” cu micuţii gimnaşti, aşa cum se impune să fie un antrenor care vrea performanţă cu orice preţ.
Mai apoi, însă, în 2016, devine prezentatoarea ştirilor sportive de la TVR 2, promovează ia românească şi cochetează cu podiumul de modă.
Astăzi, frumoasa gimnastă, împlineşte 33 de ani. Să-i urăm numai de bine, multe clipe frumoase alături de cei dragi, succes în noua „meserie” aleasă, să-i mulţumim momentele de bucurie aduse prin evoluţiile ei ca gimnasstă şi pentru faptul că ne-a făcut să fim mândri că suntem români. La mulţi ani, Monica Roşu!
