Component și căpitan al echipei naționale, veritabilă extremă dreapta, fost mare jucător care a dat două goluri Braziliei (cu marele Pele și Jairzinho pe teren) la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), cel care a stat cel mai mult pe banca tehnică a tricolorilor, calificând România la Euro 84 din Franța, astăzi, cel mai titrat antrenor român, cu trofee la care alții nici măcar nu au curajul să viseze, Mircea Lucescu este un om împlinit, un adevărat model pentru toți tinerii care intră în fotbalul de performanță.
Este antrenorul care a înțeles că pentru a face adevărată performanță, pentru a avea o anumită știință a jocului, pentru a avea viziune în teren, este neapărat necesar ca însăși jucătorii să atingă un anumit prag de educație, de cultură.
„Cultura este esențială. Dacă știi, n-ai de ce să te temi. Noi am trăit în cortina de fier a comunismului și la fiecare meci în străinătate descopeream o altă bucată de lume. Dar eram timizi, suspicioși. Țin minte că în 1983 am jucat cu Suedia, la Stockholm.
Am dus echipa să vadă unde se decernează premiile Nobel, iar jucătorii nu vroiau să coboare din autocar. A trebuit să-i scot cu forța. La fiecare deplasare aveam în program vizitarea unui muzeu sau făceam un tur al orașului. Mă documentam înainte, era parte din planul meu. Și acum trebuie să procedăm la fel”, spunea cu ceva ani în urmă Il Luce.
S-a născut la 29 iulie 1945, în București, și și-a petrecut copilăria în cartierul Apărătorii Patriei, pe vremea când aici existau numai case. Și-a început cariera de jucător în 1961, la Școala Sportivă nr.2, doi ani mai târziu fiind transferat la Dinamo București.
Între 1965-1967 a jucat la Sportul Studențesc, după care a revenit la Dinamo, unde joacă până în 1977, obținând cele mai mari succese din cariera de jucător: cinci titluri de campion al României și o Cupă a României.
Cariera de jucător și-o încheie la Corvinul Hunedoara (1977-1982), în același timp începând și activitatea de antrenorat.
După Corvinul Hunedoara antrenează pe Dinamo București, formație la care a câștigat un titlu național (1989-1990) și două Cupe ale României (1985-1986 și 1989-1990), obținând și o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
În vara lui 1990 pleacă în Italia, unde antrenează formațiile Pisa, Brescia și Reggiana, iar în 1997 antrenează pe Rapid București, câștigând, în 1998, Cupa României.
Antrenează pentru scurtă vreme pe Internazionale Milano, revine la Rapid și câștigă campionatul 1998-1999.
Din 2000 până în 2002 antrenează Galatasaray Istanbul, câștigă Supercupa Europei (2000) și campionatul Turciei (2002), trece apoi la Beșiktaș unde cucerește, în primul an, campionatul și ajunge în sferturile Cupei UEFA.
Era deja sultanul, iar turcii erau în stare să-i îndeplinească orice dorință, inclusiv i-ar fi închegat un harem, dacă ar fi dorit Il Luce!
În 2004 preia Șahtior Donețk , echipă la cârma căreia obține opt titluri de campioană națională, cinci Cupe ale Ucrainei, șapte Supercupe și Cupa UEFA, câștigată, în 2009, în finala cu Werder Bremen.
A fost cel mai longeviv antrenor din istoria clubului ucrainean de fotbal, în 2014 fiind desemnat a opta oară cel mai bun antrenor din Ucraina.
Acum doi ani, în primăvară, Il Luce părăseşte echipa de fotbal Zenit St. Petersburg, alături de care fusese hotărât să obțină performanțe mult mai răsunătoare decât la Șahtior, şi, din august 2017, preia ca selecţioner naţionala Turciei.
Din diverse motive, în primăvara acestui an, îşi reziliază contractul cu turcii şi rămâne, până în clipa de faţă, să se gândească dacă mai continuă sau se retrage din fotbal.
Astăzi, valorosul antrenor român împlinește 74 de ani, dintre care mai mult de jumătate de secol hărăziți fotbalului, de care, precum se vede, nu se poate despărți cu una, cu două.
Să-i urăm noi succese, multă sănătate, ani frumoși, bucurii și să fim mândri că, prin el, numele țării noastre încă stăruie în conștiința lumii fotbalistice europene. La mulți ani, Mircea Lucescu!
