Când nu este Ardiles din serialul „Las Fierbinţi” este cunoscut, de peste un deceniu şi jumătate, ca fiind cel care cântă vechi melodii din perioada interbelică sau folclor neconvențional, melodii urbane, de mahala, cu versuri „mai porcoase” preluate sau născocite de el însuși, măcar și pentru faptul că „vorbesc urât, pentru că îmi permit să nu port costum”. Practică un gen muzical agreat sau chiar îndrăgit de o largă masă de oameni (în special intelectuali) de la „Mă iubește femeile” până la „Paraschiva”, „Gore din Chitila” ori „Melci, Scoici, Raci, Craci”.
Este mucalit, nonconformist, sfichiuitor în vorbă, sever și neiertător cu prostia din jur, surprins el însuși că a ajuns în lumea filmului și a showbiz-ului, deși se pregătise să ia viața în piept ca inginer electronist sau inginer constructor.
S-a născut la 2 octombrie 1969, în București, într-o familie frumoasă, cu un frate mai mic cu 4 ani decât el, și-a avut o bunică de poveste, cu care a locuit din clasa I până când și-a dat obștescul sfârșit. Ca orice copil născut în perioada comunistă s-a jucat ori „după blocurile gri” cu prietenii, ori la bunica, pe Strada Zidului, în cartierul Baicului, o stradă cu căsuțe mici, înghesuite, cu garduri mărunte, dar curate.
Mai târziu, ca adolescent, mergea la ceaiurile și baiaramele de sâmbătă seara, și tot atunci era fan „Cenaclul Flacăra”, îndrăgostit de spiritul liber pe care-l inducea poetul Adrian Păunescu tinerilor prezenți la spectacolele ținute pe stadioane.
A început să citească o mulțime de cărți cam prin clasa a III-a și tot în acea perioadă a avut primul său „spectacol”, când, internat fiind pentru două luni ca bolnav de hepatită, mamele micuților colegi de salon inițiau spectacole artistice în fiecare seară, de plictiseală.
A făcut Școala Generală nr.66, iar prima carte citită (în afara programei școlare) a fost „Legende românești despre Gelu, Vlad și Menumorut”. În prima zi de liceu, profesorul de limba română, Vasilescu (un fost profesor universitar), i-a pus să vină cu o carte de Eminescu la școală. El n-a adus, motivând că n-are nici o carte de Eminescu acasă. A luat nota 2, i-a ieșit (totuși) media 8, dar de atunci a învățat să nu mai mintă niciodată și să-și cumpere cărți.
Cum bunica era o mare ascultătoare de muzică populară, primul cântec învățat de la ea a fost „Șaraiman”, apoi „M-am născut între Carpați” al lui Ion Dolănescu. Când s-a făcut mai mare, a învățat să cânte la chitară, cu prietenii. În muzică, efectiv, s-a lansat destul de târziu, la vârsta de 36 de ani.
Primele melodii ale sale au fost înregistrate în 2005, fiind inițial destinate unui grup de prieteni. Ulterior cântecele s-au risipit pe internet, promovându-l și creionându-i orientarea muzicală. Din 2005 încoace a scos albumele: „Gore din Chitila” (2005), „Și îngerii beau vin” (2007), „Pe sub norii de hârtie” (2009), „Zantza” (2012) și „Teatrul Minciună” (2016).
După succesul avut cu serialul „Clanu Sprânceană” (unde interpreta rolul Pacino Sprânceană și unde a dovedit reale calități actoricești), Mărgineanu este distribuit în rolul Ardiles, personaj interpretat cu mare vervă și mare talent, ocupându-se și de coloana sonoră a serialului „Las Fierbinți”. Atâta naturalețe este în jocul său, atâta farmec degajă și cu atâta talent este dăruit, încât nu există deosebire între el și ceilalți actori cu mare experienț.
Astăzi, îndrăgitul cântăreț și compozitor împlinește 51 de ani. Să-i urăm ani buni și de acum înainte, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi și să ne încânte pe mai departe cu melodiile sale unice în peisajul sonor al muzicii românești și cu roluri în alte și alte filme. La mulți ani, Mihai Mărgineanu!
